Premierul Ciucă, laude pentru SPP de ziua instituției: ”Gestionează cu succes toate misiunile încredinţate”
Premierul Nicolae Ciucă a transmis, sâmbătă, un mesaj cu prilejul Zilei Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), în care spune că, la 32 de ani de la înfiinţare, SPP gestionează cu succes toate misiunile încredinţate, beneficiind de încrederea instituţiilor din România, precum şi a celor de la nivelul statelor membre NATO sau UE.
„Ziua Serviciului de Protecţie şi Pază este un bun prilej de a transmite aprecierea şi respectul pentru profesionalismul specialiştilor acestei structuri esenţiale din sistemul de siguranţă naţională. La 32 de ani de la înfiinţare, SPP gestionează cu succes toate misiunile încredinţate, beneficiind de încrederea instituţiilor din România, precum şi a celor de la nivelul statelor membre NATO sau UE”, susţine premierul.
Nicolae Ciucă subliniază că procesul de modernizare şi permanenta adaptare la provocările pe care trebuie să le gestioneze, alături de devotamentul profesioniştilor din cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază, asigură perspectiva de consolidare a acestei structuri de elită a statului român.
sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank