G4Media.ro

Premierul Florin Cîţu: Evoluția în V care a caracterizat economiile europene în…

Sursa foto: Florin Cîțu / Facebook

Premierul Florin Cîţu: Evoluția în V care a caracterizat economiile europene în perioada pandemică va duce foarte curând și România pe panta ascendentă, odată cu ridicarea restricțiilor sanitare

Premierul Florin Câțu, aflat la Bruxelles, unde are programate mai multe întâlniri cu oficiali europeni, a declarat joi că sunt motive pentru a fi încrezători în relansarea economică, considerând că evoluția în V care a caracterizat economiile europene în perioada pandemică va duce foarte curând și România pe panta ascendentă, odată cu ridicarea restricțiilor sanitare.

„Vești încurajatoare de la Comisia Europeană privind evoluția economică a României după criza provocată de pandemia COVID-19. Avem motive să fim încrezători în relansarea economiei românești. Premisele există. Sunt confirmate de previziunile economice din iarnă ale Comisiei Europene, publicate astăzi”, a declarat Florin Cîțu, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.

Potrivit previziunilor economice din iarna anului 2021 ale Comisiei Europene, PIB-ul va crește cu 3,8% în acest an, o previziune mai pesimistă decât cea a guvernului Cîțu, care lucrează bugetul acestui an plecând de la o creștere de 4,3%.

Comisia Europeană prognozează că economia zonei euro va crește cu 3,8 % atât în 2021, cât și în 2022. Potrivit previziunilor, economia UE va crește cu 3,7 % în 2021 și cu 3,9 % în 2022.

În ceea ce privește România, PIB-ul va crește cu 3,8% în 2021, respectiv cu 4% în 2022. În privința inflației, în cazul României, în 2021 se va înregistra o ușoară creștere la 2,6%, fiind urmată de o ușoară scădere la 2,4% în 2022.

„În cazul României, creșterea Produsului Intern Brut în 2021 este prognozată puțin peste media Uniunii Europene, respectiv, la nivelul economiei zonei euro. Estimarea poate fi îmbunătățită dacă luăm în considerare și cele peste 30 de miliarde de euro de care vom beneficia prin Mecanismul de Redresare și Reziliență.
Este un semnal bun pentru investitori! Evoluția în V care a caracterizat economiile europene în perioada pandemică va duce foarte curând și România pe panta ascendentă, odată cu ridicarea restricțiilor sanitare.
Menținerea politicii fiscale stimulative și cheltuirea responsabilă și transparentă a banilor publici sunt sarcini asumate de către Guvern, de aplicarea cărora depinde revenirea economică a României după criza sanitară.
Această temă este o bază bună pentru discuțiile pe care le voi avea astăzi și mâine la Bruxelles cu înalți oficiali ai Uniunii Europene”, a declarat Florin Cîțu.

Prim-ministrul Florin Cîţu efectuează, joi şi vineri, o vizită de lucru la Bruxelles, în cadrul căreia are programate o serie de întrevederi cu înalţi oficiali UE, printre care preşedinţii Consiliului European şi Comisiei Europene, Charles Michel şi, respectiv, Ursula von der Leyen.

Potrivit unui anunţ de presă al Guvernului, programul include şi întâlniri cu preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, precum şi cu vicepreşedinţii executivi ai Comisiei Europene Frans Timmermans, Margrethe Vestager şi Valdis Dombrovskis.

Şeful Executivului mai are programate întâlniri oficiale cu comisarul european pentru transport, Adina Vălean, şi cu secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană.

Agenda vizitei include şi întrevederi cu reprezentanţi ai grupurilor politice din cadrul Parlamentului European: liderul Grupului PPE, Manfred Weber, secretarul general al PPE, Antonio López-Istúriz White, liderul Grupului RENEW, Dacian Cioloş, şi liderul Grupului S&D, Iratxe García Pérez.

Sursa foto: Florin Cîțu / Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. „V” – ul lui Cîțu vine de la Vasile!

  2. DOAR PRIVILEGIILE CASTELOR AU O CRESTERE CONSTANTA, PERPETUA.

  3. da de chirica-alexe-apele-romane mai aflam ceva?

    sau s-a stabilit ca noi suntem de vina ca v-am votat? sau sunt de vina inginerii care au dat din casa? (bine nu eu, v-am votat ca nu sunt asa de naiv sa cred ca PSD != PNL)

  4. Omul ăsta are o mare problema cu literele alfabetului.Numai el și Trump au văzut reveniri in V.