G4Media.ro

Premierul francez anunță reducerea vârstei de obținere a permisului de conducere la…

Sursa foto: Unsplash / Andraz Lazic

Premierul francez anunță reducerea vârstei de obținere a permisului de conducere la 17 ani

Guvernul va scădea de la 18 la 17 ani vârsta necesară pentru a susține examenul pentru obținerea permisului de conducere, a anunțat marți, 20 iunie, premierul Élisabeth Borne, precizând că această prevedere va intra în vigoare în ianuarie 2024, potrivit Le Figaro.

„Din ianuarie 2024, se va putea susține examenul de conducere de la 17 ani și se va putea conduce de la 17 ani”, în loc de 18 ani, în aceleași condiții ca în prezent, a precizat premierul, subliniind că această măsură va fi „un adevărat plus”, în special pentru tinerii aflați în ucenicie.

Încă din 2019, un deputat al majorității depusese pe masa fostului prim-ministru Edouard Philippe un raport care recomanda o reformă a permisului de conducere pentru tineri privind conducerea însoțită până la vârsta de 18 ani, doar pe teritoriul național, așa cum este cazul în Marea Britanie.

Emmanuel Macron vrea să aibă un milion de ucenici pe an până în 2027. Pentru aceștia, faptul de a nu avea o mașină poate fi o adevărată barieră, notează un apropiat al președintelui.

În Europa, este posibil să conduci singur începând cu vârsta de 17 ani în țări precum Regatul Unit, Irlanda și Slovacia.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Fara sa se tina cont ca noi mergem prin veritabile labirinturi,pe sosele(cea mai mare mortalitate din UE),ai nostri probabil ca vor fi printre primii care îi vor copia.De ce asigurarile RCA sunt cele mai scumpe la soferii tineri?