
Premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, i-a mulțumit președintelui Klaus Iohannis pentru sprijinul dat de pompierii români în lupta cu incendiile
Președintele Klaus Iohannis a avut miercuri o convorbire telefonică cu premierulGreciei, Kyriakos Mitsotakis, la solicitarea acestuia, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale. Premierul grec i-a transmis lui Iohannis mulțumiri pentru sprijinul acordat de cei 108 pompieri români în lupta împotriva incendiilor din Grecia.
Președintele Klaus Iohannis și-a exprimat solidaritatea cu poporul elen și compasiunea pentru victimele și toți cei afectați de incendiile devastatoare din ultimele zile, potrivit comunicatului citat.
Cei 108 pompieri români aflați în misiune cu 23 de autospeciale au ajuns în Grecia în baza solicitării de asistență internațională formulate de Guvernul elen prin Mecanismul European de Protecție Civilă al Uniunii Europene.
Cei doi au discutat și despre raportul privind schimbările climatice, publicat la începutul acestei săptămâni de ONU, iar Iohannis a spus că ”magnitudinea și ritmul accelerat în care acestea au loc, dar și efectele lor dramatice, precum incendiile de vegetație la care asistăm în prezent, necesită o acțiune fermă, coordonată la nivel european și internațional, pentru a implementa politici publice adecvate prin care să protejăm mediul înconjurător”. (Foto: Pompieri români îm Grecia / Sursa Foto: ISU)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.