G4Media.ro

Premierul indian Modi va discuta despre soluţionarea conflictului din Ucraina în timpul…

sursa foto: Facebook/ Narendra Modi

Premierul indian Modi va discuta despre soluţionarea conflictului din Ucraina în timpul vizitei la Kiev

Premierul Indiei, Narendra Modi, a declarat miercuri că va „împărtăşi perspective” cu privire la soluţionarea paşnică a conflictului dintre Ucraina şi Rusia în timpul vizitei sale la Kiev din această săptămână, informează Reuters.

Premierul Modi a plecat în Polonia miercuri, unde se va întâlni cu premierul Donald Tusk, urmând să ajungă la Kiev vineri, în prima vizită în Ucraina a unui prim-ministru indian de la stabilirea relaţiilor diplomatice bilaterale, în urmă cu 30 de ani.

Vizita premierului indian la Kiev vine la câteva săptămâni după o deplasare a sa la Moscova, în timpul căreia i-a reproşat preşedintelui rus Vladimir Putin războiul care a început odată cu invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, în februarie 2022.

Premierul Narendra Modi s-a întâlnit, de asemenea, cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în marja summitului G7, care a fost găzduit de Italia luna trecută.

„Ca prieten şi partener, sperăm într-o revenire rapidă a păcii şi stabilităţii în regiune”, a declarat premierul Modi înaintea plecării din New Delhi.

India a cerut în repetate rânduri Ucrainei şi Rusiei să recurgă la dialog şi diplomaţie pentru a-şi rezolva diferendele.

Vizita de două zile a premierului Indiei în Rusia de luna trecută a coincis cu un atac mortal asupra unui spital de copii din Kiev, în urma căruia i-a spus preşedintelui Putin că moartea copiilor nevinovaţi este dureroasă şi înspăimântătoare şi a cerut soluţionarea conflictului.

Liderii ucraineni au cerut Indiei să ajute la reconstruirea economiei ţării sfâşiate de război.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Sa speram ca Modi si India ii vor influenta si pe altii sa ajute Ucraina, sa se termine mai repede si mai corect totul.