
Premierul irlandez se va întâlni miercuri cu preşedintele Trump, la Washington / Situaţia din Orientul Mijlociu şi Ucraina, pe agenda discuțiilor
Premierul irlandez Michael Martin merge în Statele Unite săptămâna aceasta, unde urmează să se întâlnească miercuri cu preşedintele american Donald Trump pentru a discuta despre situaţia din Orientul Mijlociu şi Ucraina, a anunţat, citat de AFP.
Această vizită are loc „într-un moment de mare pericol” în lume, a subliniat Martin.
Statele Unite „rămân un partener şi un jucător mondial indispensabil”, a declarat el.
„Aştept cu nerăbdare să discut cu preşedintele Trump despre modul în care Irlanda, precum şi partenerii noştri din UE, pot lucra cu el şi cu administraţia sa pentru a pune capăt conflictelor şi a garanta pacea, fie în Orientul Mijlociu, fie în Ucraina”, a spus Martin, înainte de a începe vizita sa în Statele Unite.
Cei doi lideri urmează să discute şi despre relaţiile economice dintre cele două ţări şi despre Irlanda de Nord.
Michael Martin se va deplasa mai întâi la Austin, în Texas, înainte de a merge la Washington pentru ceremoniile de Ziua Sf. Patrick, sărbătoarea naţională a Irlandei, 17 martie.
Guvernul irlandez, precum şi opoziţia sunt în mod tradiţional invitaţi la Casa Albă de Ziua Sf. Patrick. Aceste festivităţi sunt adesea o oportunitate pentru liderii irlandezi de a-şi consolida legăturile diplomatice cu Washingtonul.
Cu toate acestea, Mary Lou McDonald, lidera principalului partid de opoziţie din Irlanda, Sinn Fein, a anunţat în februarie că nu va participa la recepţia de la Casa Albă în semn de protest faţă de planul lui Donald Trump de a expulza locuitorii din Fâşia Gaza.
Pentru Michael Martin, Statele Unite sunt „unul dintre cei mai puternici parteneri ai Irlandei, un parteneriat bazat pe legături ancestrale şi relaţii economice, diplomatice şi politice strânse”.
Vizita urmăreşte „întărirea legăturilor dintre cele două ţări ale noastre, cu accent pe relaţiile economice şi politice”, a spus el.
Dublinul este îngrijorat de reducerea impozitului pe profit în SUA şi de creşterea taxelor vamale la produsele europene exportate în Statele Unite.
Un nivel de impozitare avantajos pentru corporaţii permite Irlandei să atragă sediile marilor companii americane din domeniul tehnologiei, care îşi repatriează acolo profiturile europene pentru a plăti mai puţine taxe.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.