G4Media.ro

Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a adresat, din nou, poporului iranian: „Ştiu că…

Sursa foto: ROBERTO SCHMIDT / AFP / Profimedia

Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a adresat, din nou, poporului iranian: „Ştiu că nu vreţi acest război. Nici eu nu-l vreau”

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, s-a adresat din nou direct poporului iranian într-o înregistrare video, în care a declarat că leadershipul din ţara lor risipeşte bani pe atacuri asupra Israelului care ar putea fi investiţi în viitorul populaţiei iraniene, transmite dpa, citată de Agerpres.

Încă un atac iranian ar costa ţara miliarde de dolari şi ar afecta grav economia, a transmis premierul israelian într-un mesaj video dat publicităţii marţi.

„Ştiu că nu vreţi acest război. Nici eu nu-l vreau. Poporul Israelului nu vrea acest război. Există o singură forţă care vă pune familiile în pericol grav. Tiranii de la Teheran. Atât”, a declarat Netanyahu, referindu-se la regimul liderului suprem Ali Khamenei.

În loc să investească cele 2,3 miliarde de dolari cât a costat recentul atac iranian de la începutul lunii octombrie în spitale, infrastructura ţării, apă curată sau educaţia oamenilor săi, Netanyahu a afirmat că Teheranul risipeşte banii într-un război pe care nu-l poate câştiga.

Cât de mult a trebuit să plătească Israelul pentru atacul său asupra Iranului nu a fost dezvăluit de Netanyahu, remarcă dpa.

Regimul iranian este obsedat „de distrugerea Israelului, mai degrabă decât de construirea Iranului”, a continuat premierul israelian, adăugând: „Ce păcat!”

Netanyahu a apreciat că regimul iranian este din ce în ce mai slăbit pe zi ce trece, în timp ce Israelul este din ce în ce mai puternic.

Există un lucru de care regimul de la Teheran se teme mai mult decât de Israel, şi acesta este poporul Iranului, a continuat el. ‘„De aceea investesc atât de mult timp şi bani pentru a încerca să vă zdrobească speranţele şi să vă înfrâneze visele”.

Netanyahu i-a îndemnat pe iranieni să nu renunţe la speranţele lor de libertate şi egalitate: „Şi să ştiţi că Israelul şi alţii din lumea liberă sunt alături de voi”.

„Nu mă îndoiesc că într-o zi într-un Iran liber, israelienii şi iranienii vor construi împreună un viitor de prosperitate şi pace”, a spus Netanyahu. „Acesta este viitorul pe care îl merită Israelul; Acesta este viitorul pe care îl merită Iranul. Împreună, să transformăm acest vis frumos în realitate”, a îndemnat premierul israelian.

Netanyahu s-a mai adresat direct, într-un discurs, poporului iranian la sfârşitul lunii septembrie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. fara ajutorul americanilor ati fi pielea

    • Si tu praful. Zi mersi ca exista americanii sa ii ajute, altfel mâncai la masa cu islamiști acum, pr0st0vane.

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.