Premierul Marcel Ciolacu merge la FCSB – Dinamo, meci desfășurat pe stadionul Arcul de Triumf / Joi a solicitat Corpului de control să facă verificări la clubul Armatei Steaua după ce conducerea a refuzat să închirieze stadionul echipei FCSB
Primul ministru Marcel Ciolacu va fi sâmbătă seară pe Stadionul Arcul de Triumf, pentru a urmări meciul de fotbal dintre FCSB, echipa patronată de omul de afaceri Gigi Becali și Dinamo București, spun surse G4Media.
Partida se va desfășura de la ora 21.45.
Premierul a trimis joi Corpul de control la clubul Armatei Steaua după ce conducerea militară a refuzat să închirieze stadionul echipei de fotbal FCSB, a anunțat purtătorul de cuvânt al executivului.
Ciolacu a fost un susținător al ideii ca FCSB, să evolueze pe Stadionul Steaua, iar ministrul Apărării a dat dispoziții în acest sens conducerii clubului Armatei Steaua.
În cele din urmă, clubul Steaua a pus o serie de condiții imposibil de respectat pentru FCSB. Mai precis, conducerea clubului Steaua a cerut o poliță de asigurare care să acopere eventualele distrugeri din arenă, deși nu pusese o astfel de condiție și Federației de Fotbal, căreia i-a închiriat stadionul cu alte ocazii, potrivit GSP.
Stadionul Steaua, proaspăt construit, a fost ridicat din bani publici.
Corpul de control va verifica modul în care conducerea clubului Armatei respectă legile, dar și cum obține venituri.
FCSB a cerut să închirieze stadionul pentru meciul cu Dinamo București.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank