Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, este ca Trump. Numai că nu e

Noul premier al Marii Britanii, Boris Johnson, este un personaj excentric înclinat spre gafe, deseori cu un comportament, înclinat să îşi jignească deopotrivă aliaţii şi adversarii, ceea ce a făcut ca el să fie comparat cu preşedintele Donald Trump, secrie cotidianul american USA Today, preluat de Rador.

Marţi, Johnson, în vârstă de 55 de ani, a ajuns locţiitor al Theresei May – May părăseşte funcţia miercuri, când ea va fi preluată de Johnson – în urma votului exercitat de membrii Partidului Conservator, de guvernământ. În Marea Britanie, populaţia alege un partid şi nu un prim-ministru anume, ceea ce înseamnă că partidul de guvernământ al momentului poate instala orice politician ales în Downing Street 10 – reşedinţa oficială şi biroul omului cu cea mai înaltă funcţie din Marea Britanie.

Cel mai nou premier al Marii Britanii se va instala în Downing Street 10 după o audienţă la Regina Elisabeta II, în Palatul Buckingham. Conform tradiţiei, regina îl va invita oficial să formeze guvernul. După aceea, Johnson va rosti un discurs şi va începe prin a-ai anunţa pe cei desemnaţi în funcţiile cele mai importante din cabinet. În parlament, el moşteneşte o majoritate extrem de firavă, susţinută de unioniştii democraţi din Irlanda de Nord.

Principala problemă a lui Johnson în calitate de lider este aceea de a păstra această majoritate.

Dar cine este el?

Născut la New York, Johnson este descendent direct al Regelui George II. Numele său întreg este Alexander Boris de Pfeffel Johnson. El a traversat multe din întortocheatele coridoare ale înaltei societăţi britanice, inclusiv Colegiul Eton şi Universitatea Oxford.

În urma unei anchete pe tema taxelor, Johnson a renunţat la cetăţenia americană în 2016.

În 2008, el a devenit primar al Londrei – un rol de care s-a folosit ca să-şi promoveze programul ca susţinător al afacerilor şi al dezvoltării. Anterior, Boris a fost membru al parlamentului, iar mai târziu a fost ministru de externe în cabinetul lui May. Potrivit spuselor sale, el a demisionat din funcţie din cauză că ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană – Brexitul – era în pericol să devină un „vis pe moarte, sufocat de îndoieli inutile”.

Marţi, Johnson a expus viziunea unei Mari Britanii în care, „ca un gigant adormit, ne vom înălţa şi vom rupe lanţurile îndoielilor autoinduse şi ale negativismului”.

Înainte de a intra în politică, Johnson a fost jurnalist.

A început ca reporter la The Times (of London), dar a fost concediat pentru că a inventat un citat. Ulterior, a fost redactor la The Spectator, o revistă politică cu tradiţie. Discursurile sale sunt deseori pline cu aluzii la marile civilizaţii, cu umor negru şi expresii licenţioase. De asemenea, ele nu sunt niciodată departe de controverse.

„Are părul vopsit blond, buze injectate şi o privire albastră sticloasă ca a unei surori sadice dintr-un spital de nebuni”, spunea Johnson despre Hillary Clinton în 2007.

În campania sa pentru a deveni pentru a doua oară primar al Londrei, primul de acest fel din istoria oraşului, Johnson a spus că „votul (pentru Partidul Conservator pe care el îl reprezenta la alegeri) va face ca soţia să aibă sâni mai mari şi vă va spori şansele de a deţine un BMW M3”. A fost un truc de testare a încrederii, şi el a avut efect.

Este tentat să facă pe bufonul. Nu e clar dacă chiar este unul. E o enigmă.

Johnson este un ciclist entuziast, care, pe vremea când era primar al Londrei, era deseori văzut pedalând spre serviciu pe străzile aglomerate şi poluate ale capitalei.

Şi totuşi, el a fost acuzat că ar fi făcut declaraţii rasiste şi islamofobe şi că este în general lipsit de seriozitate, fie atunci când subliniază riscurile Brexitului sau când spune lucruri nepotrivite în momentul nepotrivit, cum au fost falsele afirmaţii potrivit cărora Nazanin Zaghari-Ratcliffe, un britanic de origine iraniană închis în Iran începând din 2016 sub acuzaţia de spionaj, le-ar „preda oamenilor cursuri de jurnalism”. Afirmaţiile lui Johnson au fost mai apoi folosite împotriva împotriva mamei acestuia în procesul care i-a fost intentat, ceea ce, în opinia guvernului britanic, a fost fals. Ulterior, el şi-a cerut scuze pentru afirmaţiile sale.

Într-un articol din 2002 apărut în ziarul britanic Daily Telegraph, a spus despre negri că sunt nişte „fluturători de steguleţe” cu „zâmbete ca de pepene verde”.

Are o viaţă amoroasă complicată: patru copii cu a doua soţie, încă o fiică dintr-o relaţie cu o agentă imobiliară şi, probabil, un al cincilea (!!şaselea) copil dintr-o relaţie pe care el a refuzat să o confirme sau să o nege. Este cu un sfert de secol mai în vârstă decât actuala lui prietenă.

Dacă americanii nu îl recunosc pe Johnson după faţă sau după nume, ei sunt probabil mai familiarizaţi cu părul lui. Un mop blond şi rebel care nu stă decât cum vrea el: un păr nebunatic.

„Este un alt gen de om, dar se spune că şi eu sunt alt gen de om”, a declarat aprobator Trump, săptămâna trecută. „Ne înţelegem bine”.

Marţi, Trump a spus despre Johnson că este „dur” şi „isteţ”.

Dar Johnson nu este pur şi simplu o versiune a lui Trump cu educaţie clasică.

Richard Whitman de la Universitatea Kent a spus că prima conferinţă de presă Trump-Johnson „va fi fascinant de privit din cauză că amândoi sunt nişte oameni-spectacol. El a mai spus că, în privinţa „relaţiilor speciale” dintre SUA şi Marea Britanie – întărite de-alungul anilor de strânse relaţii economice şi militare – ascensiunea lui Johnson nu va schimba dramatic savoarea parteneriatului dintre cele două ţări.

Această ipoteză a fost susţinută şi de Matt Beech, directorul Centrului pentru Politici Britanice de la Universitatea Hull. Beech spune că, atâta timp cât Johnson sprijină tot ce declară Trump pe Twitter, iar temperamental, amândoi sunt „indiosincratici” şi „instinctivi”, nu prea contează cine stă la „nr.10”.

Articol de Kim Hjelmgaard / Traducerea: Alexandru Danga