G4Media.ro

Premierul Marii Britanii îndeamnă Europa să îşi dubleze eforturile împotriva lui Putin…

Sursa Foto: Facebook/ Keir Starmer

Premierul Marii Britanii îndeamnă Europa să îşi dubleze eforturile împotriva lui Putin / Keir Starmer vrea să relanseze relațiile dintre țara sa și blocul comunitar

Premierul britanic, Keir Starmer, merge luni în Belgia pentru discuţii în domeniul apărării cu UE, în cursul cărora va cere Europei să „îşi dubleze eforturile” în Ucraina împotriva Rusiei, a indicat duminică Downing Street, notează AFP.

Keir Starmer se va întâlni luni după-amiază cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, înainte de a participa la o reuniune informală a Consiliului European cu liderii ţărilor membre ale UE.

Aceasta va fi o premieră pentru un şef de guvern britanic de la Brexit, intrat în vigoare în urmă cu cinci ani.

De la instalarea sa la putere în iulie, laburistul acţionează pentru a relansa relaţiile dintre ţara sa şi cei 27, după ani de tensiuni sub predecesorii săi conservatori.

„Europa trebuie să-şi dubleze eforturile pentru a zdrobi maşina de război a lui Putin, în timp ce economia rusă dă semne de slăbire”,  va spune Keir Starmer în faţa Consiliului European, potrivit unui comunicat al Downing Street.

El îi va „îndemna pe cei mai apropiaţi aliaţi ai Regatului Unit să se mobilizeze şi să îşi asume o parte mai mare din povară cu scopul de a menţine securitatea Europei” în faţa Rusiei.

Această reuniune are loc la două săptămâni după învestirea preşedintelui american, Donald Trump, care le cere în mod regulat europenilor să plătească mai mult dacă doresc să beneficieze în continuare de protecţia SUA în cadrul NATO.

Atitudinea lui Donald Trump cu privire la sprijinul acordat Ucrainei provoacă o mare îngrijorare în rândul europenilor şi al NATO.

Dincolo de Ucraina, Keir Starmer le va prezenta celor 27 „proiectul său de parteneriat” între Londra şi Bruxelles în domeniul apărării şi securităţii, pentru a combate mai bine criminalitatea transfrontalieră şi imigraţia ilegală.

Această vizită în Belgia face parte din angajamentul liderului laburist de a consolida parteneriatul cu Uniunea Europeană, a subliniat Downing Street.

Comunicatul de presă reaminteşte însă două linii roşii pentru guvernul britanic în această apropiere de Bruxelles: nu se pune problema pentru Londra de a restabili libertatea de circulaţie sau de a reveni în piaţa comună.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.