G4Media.ro

Premierul Mario Draghi anunță că ar putea candida anul viitor la președinția…

Sursa Foto: European Commission

Premierul Mario Draghi anunță că ar putea candida anul viitor la președinția Italiei / El susține că guvernul său și-a atins obiectivele pe 2021 / „Sunt, dacă doriţi, un bunic în slujba instituţiilor”

Şeful guvernului italian, Mario Draghi, a semnalat miercuri că ar fi dispus să devină preşedinte al Republicii la începutul anului viitor, când funcţia va deveni vacantă, afirmând că guvernul de uniune pe care îl conduce şi-a îndeplinit deja o mare parte din obiective, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Parlamentul de la Roma se va reuni pentru alegerea noului preşedinte al Italiei în ianuarie, iar Draghi, fost şef al Băncii Centrale Europene, este favoritul caselor de pariuri pentru a-i lua locul lui Sergio Mattarella, care a spus ferm că nu mai doreşte încă un mandat de şapte ani.

Trimiţând cel mai clar semnal de până acum că ar accepta postul de preşedinte, Draghi a afirmat că guvernul său, în funcţie de 10 luni, a pus bazele pentru ca munca în domeniile cruciale să continue, inclusiv în ce priveşte implementarea planului de relansare şi rezilienţă aprobat de UE.

„Am creat condiţiile pentru ca munca să continue, indiferent de cine este aici”, a spus Draghi în tradiţionala conferinţă de presă de sfârşit de an, arătând că este pregătit pentru o schimbare de rol dacă parlamentarii o vor dori.

„Destinul meu personal este lipsit de importanţă, nu am ambiţii speciale. Sunt, dacă doriţi, un bunic în slujba instituţiilor”, a afirmat el.

Deşi Mario Draghi este foarte respectat şi văzut de mulţi italieni drept o alegere firească, unii lideri de partid l-au îndemnat să rămână în fruntea coaliţiei largi de guvernare, avertizând că aceasta s-ar putea destrăma în lipsa sa.

Italia, prima beneficiară a planului de relansare european, „a atins toate cele 51 de obiective convenite cu Comisia Europeană” pentru a putea solicita livrarea următoarei tranşe de 191,5 miliarde de euro, a dat asigurări Draghi, citat de AFP.

Decizia Bruxellesului privind acordarea noii tranşe va fi luată la finalul „unei perioade de 1-2 luni de discuţii” cu Roma, a precizat el.

Italia îşi propune „să reformeze radical economia şi să stimuleze productivitatea, să simplifice birocraţia şi să încurajeze inovaţia”, a arătat Draghi.

Prima tranşă de 24,9 miliarde de euro, reprezentând 13% din totalul fondurilor aşteptate de la Bruxelles pe şase ani, a fost livrată în august.

Într-un timp record, guvernul a adoptat mai multe reforme cerute de Comisia Europeană de multă vreme.

Cea mai recentă, adoptată în noiembrie, vizează să limiteze obstacolele în calea concurenţei, să simplifice regulile pentru achiziţiile publice şi să combată situaţiile de monopol.

Sursa Foto: European Comission

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

13 comentarii

  1. NU NU NU! Ramaneti premier, domnule. Mare noroc pe italieni si europeni in general…….

  2. Vai de Italia cu asemenea sef.
    Nu le plâng de mila italienilor ci conaționalilor noștri care trăiesc in italia

  3. Pe scurt :
    Un neo-bolșevic parașutat la conducerea Italiei de catre neo-bolșevicii bruxelezi.

  4. Constat ca propaganda anti liberala si democratica nu iarta nimic. Bine, nu sunt capabili sa-si sustina asa zisele puncte de vedere, dar asta e alta poveste.

    • @ Draggy
      Bibliografie :
      Citește despre Scoala de la Frankfurt si ,,Lungul marș,, al lui Antonio Gramsci.
      Despre Saul Alinsky, primarul Brown de San Francisco, Clintoni, Obama, Kamala.
      Si Cursul scurt de Istorie a Partidului Comunist (bolșevic).
      Vorbim pe urmă.

    • Trebuie sa citesc undeva anume, sau pot sa imi aleg eu? Dvs unde ati citit?

  5. Numai Putin a fost și președinte și premier.