Premierul Moldovei, Pavel Filip, ii cere premierului Dăncilă să găsească soluții pentru fluidizarea traficului la granița cu România
Premierul Pavel Filip a trimis, marți, o scrisoare prim-ministrului României Viorica Dăncilă, în care îi solicită să găsească soluții pentru a rezolva problema aglomerării excesive din punctele de trecere a frontierei și solicită implicarea Guvernului de la București, se arată într-un comunicat. ”În ultimul timp, tot mai des parvin semnale despre aglomerația excesivă la punctele de trecere ale frontierei. Chiar dacă au fost luate unele măsuri speciale, controalele durează foarte mult timp. Acest lucru devine și mai evident în perioada estivală, la vamă staționând numeroase autoturisme, inclusiv în care călătoresc familii cu copii minori și oamenii vârstnici”, punctează premierul.
Pavel Filip a menționat deschiderea și promptitudinea cu care, de obicei, sunt tratate chestiunile care țin de viața cetățenilor din ambele țări. ”În spiritul parteneriatului nostru deschis și dinamic, rog respectuos implicarea Guvernului României în vederea identificării unei soluții optime pentru fluidizarea traficului”, se mai arată în comunicatul guvernului moldovean.
Premierul a efectuat recent o vizită inopinată la vama Leușeni, unde a găsit nereguli, din cauza cărora timpul de așteptare în vamă creștea semnificativ. Atunci Pavel Filip a cerut demisia șefului postului vamal și șefului Poliției de Frontieră de la punctul de trecere Leușeni. Ca urmare, cei doi au demisionat.
Studiul „Evaluarea coridoarelor comerciale ale Moldovei” realizat cu suportul USAID arată că ”timpul total de așteptare la graniță pentru mărfurile care intră pe teritoriul României durează, în general, mult mai mult decât în toate celelalte puncte de trecere a frontierei ale UE.” Prin urmare, timpul mediu necesar pentru trecerea frontierei românești este de aproape 6 ore (380,4 minute), în timp ce în cazul unei frontiere non-române a UE este vorba de 23,8 minute.
Aglomerații mari au fost semnalate și la alte puncte de trecere a frontierei. Peste 120.000 de persoane au tranzitat Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II în weekend, majoritatea fiind înregistrate la intrarea în ţară, unde coloanele de maşini de pe autostrada pan-europeană au ajuns la zece kilometri. Cele mai multe dintre persoanele care au venit în România sunt muncitori români stabiliţi în ţări europene, transmite News.ro.
Potrivit sursei citate, sâmbătă şi duminică, persoanele care au ales să intre în ţară prin PTF Nădlac II, pe autostrada pan-europeană, au aşteptat până la trei ore controlul documentelor, din cauză că pe cele două benzi ale şoselei de mare viteză se formaseră coloane de aproape zece kilometri, pe teritoriul Ungariei. Poliţiştii de frontieră au lucrat la capacitatea maximă a infrastructurii, folosind şapte-opt artere doar pe sensul de intrare, însă cu toate acestea timpii de aşteptare au fost foarte mari.
(Sursa foto: gov.md)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii