![](https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2021/12/FB1A9980-768x512.jpg)
Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu Roberta Metsola pe care a invitat-o în România
Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a avut o întrevedere, marţi, cu preşedintele Parlamentului European (PE), Roberta Metsola, prilej cu care a invitat-o pe aceasta în România, subliniind că ţara noastră se bazează pe sprijinul PE pentru aderarea la Spaţiul Schengen.
„În prima mea întâlnire cu preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, am subliniat disponibilitatea României de a avea un parteneriat cu Parlamentul European şi am invitat-o în România. Am subliniat, de asemenea, că ne bazăm pe întregul sprijin al Parlamentului European pentru aderarea la Spaţiul Schengen”, a scris Ciucă, pe Twitter.
De asemenea, el a avut o întrevedere cu preşedintele Partidului Popular din Spania, Nunez Feijoo.
„Comunitatea românească din Spania joacă un rol important ca punte pentru buna cooperare între cele două state. Am discutat cu Nunez Feijoo, preşedintele Partidului Popular, despre măsurile pe care Guvernul României le ia pentru a aborda provocările economice în curs de desfăşurare şi am cerut consolidarea prezenţei companiilor spaniole în România”, a transmis liderul PNL, pe Twitter.
Nicolae Ciucă a purtat discuţii şi cu Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova, subiectul fiind situaţia de securitate din regiune şi sprijinul României în încercarea de a obţine statutul de stat candidat la UE.
„Am discutat despre întâlnirile Maiei Sandu cu alţi lideri UE şi despre susţinerea de care se bucură Republica Moldova în comunitatea europeană”, a precizat Ciucă.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, participă, marţi şi miercuri, la Rotterdam, alături de mai mulţi liberali, la Congresul Partidului Popular European în care va fi aleasă conducerea PPE – preşedinte, vicepreşedinţi, secretar general şi trezorier.
sursa: Agerpres.ro, Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii