G4Media.ro

Premierul Orban a trimis corpul de control la Compania de Autostrăzi pentru…

sursa foto: API

Premierul Orban a trimis corpul de control la Compania de Autostrăzi pentru a ancheta derularea contractului pentru lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva și motivele rezilierii acestuia în august 2019

UPDATE 18:37: Corpul de control al premierului va cerceta și derularea și rezilierea contractului pentru realizarea lotului 2 al autostrăzii Lugoj-Deva, contract reziliat în august 2017, în timpul primului mandat de ministru al lui Răzvan Cuc (PSD), când la șefia CNAIR se afla Ștefan Ioniță.

Practic italienilor de la Salini li s-a reziliat contractul la câteva luni după ce dăduseră în trafic 15 kilometri din cei 28,6 ai lotului 2 al autostrăzii Lugoj-Deva. Tot atunci, italienilor le-au fost scoși din contract 3 secțiuni cu o lungime totală de 13,16 km, inclusiv secțiunea unde trebuie realizate celebrele ”tuneluri pentru urși”, de fapt structuri care ajută la păstrarea coridoarele de deplasare pentru marile mamifere din zonă.

Constructorul italian s-a plâns de rezilierea abuzivă a contractului la Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris, care i-a dat dreptate. A obligat CNAIR să plătească daune de 230 de milioane de lei (circa 48 de milioane de euro), plus alte câteva milioane de euro cheltuieli de judecată.

UPDATE 18.05: Premierul Ludovic Orban a confirmat vineri seară, într-o conferință de presă, că a trimis corpul de control la CNAIR.

După ce miercuri se întreba cine va plăti pentru „măgăriile pe care le-au făcut ăștia pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva”, premierul Ludovic Orban a trimis o zi mai târziu Corpul de Control la CNAIR pentru a afla cum s-a desfășurat și cum a fost reziliat contractul pentru realizarea celor 21 de kilometri de autostradă, potrivit unor surse G4Media.ro. Între timp, spun sursele noastre, fostul șef al CNAIR, Sorin Scarlat, cel care a încuviințat în august anul trecut ruperea contractului cu spaniolii de la Comsa, și-a dat demisia din funcția de director al Direcției de implementare proiecte.

Premierul Ludovic Orban a declarat în urmă cu două zile, la începutul ședinței de guvern, că pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva a fost un aranjament între managementul companiei şi constructor pentru rezilierea contractului fără temei legal şi crede că această situaţie trebuie investigată de Parchet.

„Acolo lucrurile sar în ochii, lipsa de apărare, astea toate trebuie sancţionate, adică trimis către Parchet. Ce s-a întâmplat acolo e de Parchet. Încercăm să câştigăm, dar după cum arată lucrurile vă spun clar că totul e cusut cu aţă alba (…) Pentru măgăriile pe care le-au făcut ăştia nu plăteşte nimeni?”, a spus premierul.

Afirmațiile premierului au venit după ce ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunțat ridicarea restricțiilor de circulație pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, restricții care au fost în picioare de la deschiderea traficului pe cei 21 de kilometri de autostradă dintre Holdea și Ilia, în decembrie anul trecut,

CNAIR a venit ulterior cu precizarea că a fost ridicată începând cu 28 mai doar restricția de tonaj (7,5 t) și că vor fi menținute, însă, restricțiile de viteză „pentru desfășurarea traficului în condiții de siguranță”.

Lugoj-Deva lot 3

Lungime: 21,14 km

Constructor: Asocierea COMSA S.A. – Aldesa Construcciones S.A. – Arcadis Eurometudes S.A. – S.C. Teloxim Con S.R.L.Semnare contract: octombrie 2013

Ordin de începere a lucrărilor: noiembrie 2013

Termenul de finalizare potrivit contractului: mai 2016

Rezilierea contractului: 27 august 2019, când autostrada era la stadiul fizic de 99%

Valoare contract: 579,9 mil. lei (121,57 mil. euro). Până la momentul rezilierii s-a achitat constructorului 94,3% din această sumă

Deschiderea traficului: 23 decembrie 2019 în regim de drum cu 4 benzi de circulație, cu restricții severe de viteză și tonaj

Autostradă reziliată la 99% stadiul lucrărilor

Spaniolilor de la Comsa li s-a reziliat la finalul lunii august 2019 contractul pentru realizarea celor 21 de kilometri de autostradă, deși realizaseră 99% din lucrări. CNAIR și Ministerul Transporturilor prin vocea lui Răzvan Cuc, care ocupa funcția de ministrul al Transporturilor la acea vreme, i-au acuzat atunci pe constructorii spanioli că au lucrat prost.

De altfel, în septembrie 2019, CNAIR anunța că pe lotul construit de aceștia a apărut o fisură în asfalt cu o lungime de 15 metri și o lățime de un centimetru. Șefii CNAIR anunțau atunci consolidări în zona respctivă în 2020, consolidări care însă nu s-au făcut până în prezent.

Mai mult, în urma unei expertise comandate de CNAIR firmei IPTANA, în toamna anului trecut, se constatau deficiențe la podul peste Mureș, care au fost corectate de către CNAIR înainte de deschiderea traficului în decembrie anul trecut, dar și probleme legate de scurgerea apelor, dar și de utilizarea unor umpluturi în terasamente care nu sunt bune, crăpături apărute în taluzuri, colmatarea unor șanțuri și așternerea unui strat de asfalt mai subțire decât era specificat în contract.

Cei de la Asociația Pro Infrastructura au criticat constant deciziile CNAIR: atât pe cea de a rezilia contractul cu spaniolii de la Comsa, care a fost luată pe vremea guvernării PSD, când ministru al transporturilor era Răzvan Cuc, cât și pe cea de a deschide traficul cu restricții de circulație la finalul anului trecut, decizie luată în guvernarea PNL, când la șefia Transporturilor era deja actualul ministru Lucian Bode.

„Au reziliat contractul de construcție în august la 99% stadiu fizic recepționat și plătit. Apoi, timp de peste 4 luni au mimat realizarea unor expertize care să ”demonstreze” slaba calitate a lucrărilor. În final, în lipsa unor probleme reale, au repoziționat cu câțiva milimetri aparatele de reazem la 2 pile de la podul peste Mureș, operație care a durat câteva ore de muncă efectivă. Altfel spus, ceea ce nu era bun în august s-a deschis astăzi, după niște remedieri minore”, scriau reprezentanții API în decembrie 2019.

Foto: Atostrada Lugoj-Deva, lotul 3 (sursa: API)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Abia acum?!!! Atunci, bine!

    • Bine pe naiba, pariez ca Ani de zile nu mai auzi nimic pe subiect, cum NU mai spun nimic despre aia 50 de Milioane de Euro pierduti de CNAIR prin Procesul de la Paris, de care ne-a povestit in 9 Mai dl Ministru Bode, de la Transporturi!
      La fel NIMIC despre Lista aia unde aparea Coalitia pentru modernizarea Romaniei a lui Alexandru Cumpanasu, Liista care in 5 ZILE urma sa fie ACTUALIZATA, promitea Orban in 11 Mai 2020, NIMIC pana azi, Cumpanasu e bine mesi pe Lista cu ONGul lui abonat la Milioanele Statului roman!
      Vorbe goale!

  2. Doua posibilitati:
    Fie constructorul a refuzat un „drept de smecher” procentual din contract, si a fost invatat minte ca suntem in Romania.
    Fie, dimpotriva, constructorul a aranjat cu rezilierea abuziva a contractului pentru a putea da in judecata statul si a obtine o despagubire consistenta. Evident tot pe un comision gras.
    Posibilitatea ca rezilierea sa fi fost justificata pare din ce in ce mai indepartata, din moment ce compania de autostrazi nu a putut justifica decizia prin deficiente majore. Platile de 94% din contract s-au facut dupa ce au constatat ca lucrarile au fost facute. Cei de la Pro Infrastructura spun ca exista deficiente, dar niciuna atat de majora incat sa nu poata fi remediata sub contract.

  3. Pai, in 9 Mai 2020, Ministrul transporturilor declara la Realitatea TV ceva mult mai grav, ati rezolvat?
    „Acuzații grave ale ministrului Transportului în Procesul de 50 de Milioane de Euro pierdut cu un constructor italian: ”Între prima instanţă şi Curtea de Arbitraj de la Paris niciun angajat al statului român NU s-a prezentat să apere interesele statului român”
    G4media. ro. Mai 2020 .
    România a pierdut Procesul de la Curtea Internaţională de Arbitraj de la Paris, care a decis ca CNAIR (Compania de autostrăzi) să plătească firmei italiene 50 de Milioane de Euro pentru că a Reziliat unilateral Contractul pentru lotul 2 din autostrada Lugoj-Deva, iar ministrul Transporturilor, Lucian Bode, acuză CNAIR că NU și-a apărat șansele în justiție.
    El anunță că a demarat procedurile de contestaţie în anulare la hotărârea Curţii Internaţionale de Arbitraj de la Paris, potrivit Agerpres.
    ”Am aflat de la avocatul angajat de companie un lucru şocant: între prima instanţă şi Curtea de Arbitraj de la Paris niciun angajat al statului român nu s-a prezentat să apere interesele statului român. Pur şi simplu, angajaţi ai Companiei de Drumuri au refuzat să meargă în instanţă şi să spună adevărul şi să apere interesele statului român. Acest lucru eu mă angajez public că-l voi clarifica. Este inadmisibil ca tu, angajat al statului român, să refuzi să mergi să aperi interesele statului român în instanţă”, a declarat Bode la Realitatea Plus.
    A raspuns CAREVA?!
    Despre asta nimic, ati pus batista pe tambal?

    La fel, NIMIC despre Lista aia cu membrii Comiteteului Consultativ format la nivelul Minsiterului Fondurilor Europene cu Companiile si ONGurile care vor asigura Consultanta pentru gestionarea fondurilor de la UE pe exercitiul bugetar 2021-2027, Lista unde aparea si Coalitia pentru modernizarea Romaniei a lui Alexandru Cumpanasu(cu COPY-PASTE, ai spus tu, Orbane!), ai PROMIS in 11 Mai ca in 5(CINCI!) zile Lista va fi analizata si Cumpanasu va disparea de pe Lista!
    Au trecut 18 ZILE si NU e Lista analizata si modificata, Lista a ramas aceeasi, cu Cumpanasu asteptand sa ia in continuare Milioanele de la Stat, Milioane asa cum a luat de Ani de zile, desi NU a ramas #NIMIC in urma lui!!
    Lasa-ne cu vorbele goale, Orbane, rusine!

    • Ți-am zis că-i bine!

    • Lili, parca erai penelista, ce s-a intamplat? Te-ai suparat pe Sica?

    • @Petrov: Am spus CLAR: Sunt Neconditionat ANTI-PSDista, dar NU sunt neconditionat PRO-PNLista!
      Adica, prefer oricand PNLul in fata PSDului!
      Neconditionat, cand facem comparatie!
      Altfel, taxez orice mizerie PNLista, ca si aia si aia sunt politruci damboviteni, NU s-a nascut inca politicianul roman de apreciat cap-coada!!
      La PSD nu am intalnit inca ceva de apreciat, niciodata!!

    • Îmi place cum gândește lili!

    • @Marcel Radulescu: Am mai spus ca nu as fi rezistat sa lucrez in sistemul bugetar, sa vad asemenea mizerii zi de zi, asa arata mizeria in Institutiile statului roman, in TOATE, ia uite aici mai jos, daca iti vine sa crezi?!

      29.05.2020 Newsweek.ro: „Salarii la Ministerul Dezvoltarii Regionale unde Ministrul a anuntat ca se fac concedieri. Director 18.000 lei, consilier 10000, șofer 4.000 lei..
      Potrivit situației Veniturilor angajaților la data de 30 martie 2020, aceștia erau recompensați astfel:
      Ministru – 21.840 de lei,
      Secretar de stat – 16.650 lei,
      Secretar General – 18.240 lei,
      Director General – 18.241 lei
      Director de cabinet – 8.700 lei,
      Consilier: între 4.800 și 10.100 lei,
      Șofer – între 3.700 și 4.000 lei,
      Director General: între 12.700 și 15.800 lei,
      Șef serviciu: între 10300 și 13.000 lei,
      Expert superior: între10.000 și 11.000 lei,
      Manager: între 12.000 și 14.000 lei.
      Sumele sunt BRUE și FARA Sporuri.(iti vine sa urli!)

      La aceste sume se adaugă sporuri peste sporuri.
      Potrivit documentelor, la Ministerul Dezvoltării se acordă unul dintre cele mai controversate sporuri. Este vorba de spor pentru condiții de muncă vătămătoare care este de 15% din salariu.”
      https://newsweek.ro/economie/salarii-la-ministerul-unde-se-dau-oameni-afara-ministru-21840-lei-director-16000-sofer-40

      Cititi articolul sa vedeti cati BANI duc astia acasa, desi NU fac NIMIC, NU ramane NIMIC in urma lor!
      Pentru 1500 de Euro net la o firma privata muncesti de-ti sar capacelle si ADUCI Angajatorului PLUS-Valoare uriasa!!!

  4. lili, de ce te miri de sporul ala pentru condiții vătămătoare de lucru?!
    Eu urlu de 3 ani pe aceasta mizerie, de când am auzit ca s-a acordat și mizerabilei de Curte de Conturi Românicii! Auzi, frate, parc-ar fi mineri!!
    Ehei, vezi tu, de-aia sunt eu nervos și dintr-un opozant virulent al Legii Pensiilor Publice la timpul elaborării și votării ei, m-am transformat într-un fervent apărător al drepturilor pensionarilor amărâți! De aceea nu mai accept niciun motiv despre sustenabilitatea sau nu a acestei legi!