G4Media.ro

Premierul Orban: Garantez familiilor victimelor ȋntreg sprijinul Guvernului. Sunt cu sufletul alături…

Foto: gov.ro

Premierul Orban: Garantez familiilor victimelor ȋntreg sprijinul Guvernului. Sunt cu sufletul alături de cei răniţi. Pentru medicul erou am un profund respect şi m-am asigurat că va primi cel mai bun tratament posibil

Premierul Ludovic Orban a transmis duminică, într-un mesaj pe Facebook, că garantează familiilor victimelor de la incendiul de la Spitalul județean din Piatra Neamț tot sprijinul guvernului, subliniind că promite că vinovații vor fi identificați și vor fi trași la răspundere cu severitate.

”Traversăm o nouă tragedie care îndoliază întreaga Românie. Aș dori, în primul rând, să exprim condoleanțe familiilor îndoliate. De asemenea, sunt cu sufletul alături de cei răniţi şi ȋmi doresc să se ȋnsănătoşească cât mai repede, iar pentru medicul erou, care a dat dovadă de un curaj şi spirit de sacrificiu inegalabil, am un profund respect şi m-am asigurat că va primi cel mai bun tratament posibil pentru afecţiunile sale. Garantez familiilor victimelor ȋntreg sprijinul Guvernului”, a scris Ludovic orban pe Facebook.

El a precizat că celula de criză constituită la nivelul MAI a lucrat continuu de la declanșarea incendiului pentru a găsi cele mai bune soluții de tratament pentru victime.

”Ministrul Sănătății a ajuns la Neamţ, la locul incidentului, în aproximativ două ore de la producerea tragediei pentru a evalua situația la fața locului. În timp ce vă scriu aceste rânduri, se efectuează o investigație, pentru a afla cauzele incendiului. Le promit românilor că vinovații vor fi identificați și vor fi trași la răspundere cu severitate. Forțele aeriene române au fost mobilizate la ora 23.15 prin Ministerul Apărării Naționale pentru a-l aduce la București pe medicul erou, Cătălin Denciu. Tot cu ajutorul MAPN, medicul erou a fost trimis cu aeronava militară, la Spitalul Militar Regina Astrid din Belgia, unde este aşteptat să aterizeze la 12.10, pentru a beneficia de cele mai bune ȋngrijiri la centrul cu unele dintre cele mai ȋnalte standarde la nivel european ȋn tratarea arşilor. Aș vrea să mă opresc aici. Pentru că acum suntem în doliu și nu este timpul pentru acuzaţii politice”, a mai precizat șeful guvernului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

18 comentarii

  1. deci pe medic l-ai asigurat de cel mai bun tratament posibil in Belogia, dar pe restul nefericitilor? restu i-ati bagat la spitalul Lescani ca sunt debarasabili inteleg

  2. Romanii nu mai vor sa fie eroii mafiei si coruptiei endemice.

  3. Mestere, daca te dai premier, trebuia sa te asiguri ca toti bolnavii au parte de un tratament cat mai bun in tara. Te lauzi ca ai reusit sa trimiti in strainatate? Mare om, mare caracter…

  4. e nevoie de o schimbare cit mai repede .votul este ultima solutie

  5. Ludo i-a bifat deci pe toti, nu a scapat niciunul !
    Familiile celor decedati „le garanteaza”; alaturi de cei raniti „e cu sufletul”; pt medicul ranit grav aseara are „un profund respect” si totodata „s-a asigurat ca va primi…”

    PS. A ratat pe careva la dat cu gura ?

  6. Depolitizați sănătatea, învățământul etc…unde sunt șefi tot felul de nulități cu carnet de partid.Sunt sigur că în tara asta sunt și oameni competenți!

  7. Garantează, garantează, dar tot trebuie sa plătească! Garanția înseamnă o plată, nu vorbe din gură.

    • Si asa nu mai prinde mandolina scunul de premier, da nu-i bai ca sunt multe slugi si la pnl.
      Toata tragedia a aratat ca pnl = psd, la fel se fac lucrurile, 0 schimbare.
      Pnl si psd trebuie extirpati din societatea romaneasca, se comporta ca niste tumori maligne, acapareaza tot si consuma toate resursele in beneficiul lor.
      Jos orba, iohanis, ciolacu si restul circului vechi de 30 de ani.

    • Asta zic și eu, de mi s-a uscat degetul, dar se pare că populația din țara asta e cu capul…..

  8. execrabil. „cel mai bun tratament posibil” implica plecarea din țară. demisia, criminalilor!

  9. Hai sictir…
    NU va pasa.

  10. Ati lasat spitalele pe mana unor nemernici, de 1 an de zile nu ati facut nimic desi aveti informatii despre proportia dezastrului din spitale, le permiteti sefilor de Consilii Judetene sa-si impuna la conducerea spitalelor indivizi dubiosi dar obedienti, in loc sa preluati spitalele in direxta subordonare a Ministerului Sanatatii!!!
    In aceste zile, toate spitalele care se afla in subordinea administratiilor locale PSD, organizeaza in plina pandemie, concursuri pt. ocuparea functiei de manager(bineinteles cu dedicatie!), tocmai ca sa se asigure ca pana la alegeri spitalul va fi condus de omul lor, al politrucilor.
    E mai usor asa sa dati vina pe toata lumea, cand de fapt voi politrucii care de 30 de ani distrugeti totul in jur, ati distrus o gramada de destine si nici ca va pasa.
    Toti trebuie sa va dati demisia, in bloc, altfel demonstrati ca sunteti mai rai decat PSD!!!

  11. cata ipocrizie la acest guvern. bai, da unu’ nu si-a dat demisia.
    oameni buni, votați pt un viitor al acestei țări, până nu e prea tarziu.
    hai să nu mai votăm corupti, ipocriți, incompetenți etc. sa nu-i mai ajutam sa se ridice pe umerii noștri. prea multe frustrări s-au adunat în noi. societatea este dezbinata si cu cat acceptăm o cobororare mai mare cu atat ni se va parea o normalitate.

  12. Premierul Ludovic Orban a declarat că în spitalele din România există locuri pentru pacienții care suferă diferite tipuri de arsuri.
    Declarația prim-ministrului a fost făcută în contextul în care medicul erou de la Piatra Neamț a fost transferat la un spital din Belgia.
    Orban a spus că decizia privind transferul medicului român în Belgia a fost luată de specialiștii de la Spitalul Floreasca. Premierul a precizat că în spitalele din România există locuri pentru tratarea arșilor și că statul va continua să investească în unitățile medicale.
    „Sunt proiecte de investiții în curs, ele au stagnat o bună perioadă. Se derulează, le tratăm cu maximă atenție, indiferent de forma de finanțare. Pot să vă spun că există astăzi locuri de tratare pentru mari arși în spitale, și în București și în Timișoara. Decizia de a-l transfera pe domnul doctor la Spitalul din Belgia a fost luată pe baza informațiilor la starea de sănătate în urma actului eroic pe care l-a făcut. Iar ulterior din evaluarea specialiștilor de la Floreasca s-a convenit că este o decizie corectă. Și ne bucurăm că am putut asigura tratarea domnului doctor în cele mai bune condiții”, a declarat premierul Ludovic Orban.

    INTREBARE: Poate careva sa explice ce-a vrut Orban sa spuna, adica: DE CE a fost transferat in Belgia, DACA in Tara AVEM de ‘toate”, cum ar vrea sa spuna Orban si cum se lauda si Banicioiu in cazul Colectiv?!
    Orbane, lasa gargara, NU ati facut nimic, te-as interna la Spitalul groazei din Constanta sau Craiova, cauta pozele pe internet ca sa intelegi ce e acolo!!!
    Insuportabil a devenit individul, fix ca Dancila sau Dragnea la „momentul” lor…

    • Nici la spitalul județean Prahova nu i-ar strica câteva zile!
      Cert este că s-au speriat de Băsescu azi-noapte când a declarat că medicul va muri în România dacă nu-l trimit urgent afară!