
Premierul Orban, vizită de două zile în Franța, unde se va întâlni cu omologul Jean Castex
Premierul Ludovic Orban va face luni şi marţi o vizită oficială în Franţa, unde se va întâlni cu omologul francez, Jean Castex, cu preşedintele Adunării Naţionale, Richard Ferrand, preşedintele Senatului, Gerard Larcher, și cu preşedintele Partidului „Les Republicains”, Christian Jacob, transmite Agerpres.
Premierul va avea convorbiri cu reprezentanţi ai Consiliului întreprinderilor Franţa – România din cadrul Mişcării Întreprinderilor din Franţa (MEDEF), cea mai mare organizație patronală din Hexagon.
De asemenea, prim-ministrul Ludovic Orban va avea o întrevedere oficială cu secretarul general al OCDE, Angel Gurria, şi va participa la reuniunea Consiliului Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.
Vizita va include şi o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii de români din Franţa.
Sursa Foto: Facebook/Orban
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii