G4Media.ro

Premierul polonez afirmă la Chișinău că este posibilă o accelerare a aderării…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Premierul polonez afirmă la Chișinău că este posibilă o accelerare a aderării Moldovei la Uniunea Europeană

Accelerarea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană ar putea fi posibilă, a declarat joi premierul polonez, aflat în vizită în Republica Moldova, în condiţiile în care Chişinăul încearcă să adere la blocul comunitar pe fondul temerilor că ar putea fi atras în conflictul din Ucraina vecină, relatează Reuters, preluată de News.ro.

„Cred că o cale accelerată este posibilă. Fie va fi o cale foarte rapidă, fie negocierile se vor împotmoli în discuţii lungi. Sper ca Uniunea Europeană să se deschidă mai larg către Ucraina şi Republica Moldova”, a declarat Mateusz Morawiecki.

Premierul moldovean Dorin Recean i-a mulţumit lui Morawiecki pentru sprijinul Poloniei.

„Reformele pe care le realizăm ne aduc mai aproape de Uniunea Europeană”, a spus el. „În ciuda tuturor provocărilor şi crizelor, am înţeles că putem avansa mai rapid pe calea integrării cu UE”, a subliniat premierul moldovean.

Recean a devenit prim-ministru în februarie, după ce predecesoarea sa, Natalia Gavrilita, a demisionat după 18 luni dificile la putere, marcate de turbulenţe economice şi de efectele de propagare ale invaziei Rusiei în Ucraina.

Moldova a devenit candidată la aderarea la UE în 2022, alături de Ucraina, într-un impuls pentru ambiţiile prooccidentale ale guvernului său, care a acuzat în mod repetat Rusia că încearcă să destabilizeze ţara. Fosta republică sovietică de 2,5 milioane de locuitori se învecinează cu Ucraina şi are forţe de menţinere a păcii ruseşti staţionate de la începutul anilor 90 în regiunea separatistă prorusă Transnistria, menţionează Reuters.

Vizita premierului Poloniei în Republica Moldova intervine după ce în ajun preşedintele Ucrainei a fost în prima sa vizită oficială la Varşovia de la începutul războiului şi s-a întâlnit inclusiv cu premierul Mateusz Morawiecki.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...