Premierul Republicii Moldova Natalia Gavriliță susține că trebuie modificată vârsta de pensionare, dar anunță și măriri de pensii
Premierul Republicii Moldova, Natalia Gavriliță, a catalogat drept iresponsabilă măsura luată în decembrie de fosta majoritate parlamentară de la finele anului trecut formată din Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) și Partidul Șor de reducere a vârstei de pensionare.
Legea privind micșorarea vârstei de pensionare aprobată de coaliția tacită PSRM-ȘOR în decembrie 2020 prevede că de la 1 ianuarie 2022 vârsta de pensionare ar urma să fie de 62 de ani pentru bărbați și 57 pentru femei.
Astfel, Gavriliță a susținut că vârsta de pensionare nu trebuie micșorată, pe fondul unei relative parități între persoanele care muncesc și pensionari în Republica Moldova, avertizând că decizia fostei majorități urmează a fi revizuită.
„Eu am vorbit cu oamenii în timpul campaniei electorale, în diferite localități și ei sunt conștienți că această măsură a fost luată înainte de campania electorală (pentru parlamentare din 11 iulie 2021). Președintele Dodon a avut puterea deplină, cu toate acestea hotărârea privind vârsta de pensionare a fost luată în ultima oră. Este o decizie iresponsabilă, pentru că la noi aproximativ 800.000 de oameni lucrează, iar circa 760.000 sunt pensionari și trebuie să înțelegem că în contextul în care nu avem locuri de muncă ocupate și persoanele tinere pleacă, atunci nu ne putem permite pensii majorate, dacă ieșim mai devreme la pensie”, a spus ea.
Graviliță a adăugat că, în cazul în care se dorește adoptarea unui model ca în alte țări europene, acolo unde pensionarea este, după o anumită vârstă, opțională, atunci pensia pe care o vor primi acele persoane trebuie să depindă de vârsta la care a decis să plece din câmpul muncii.
Reacția ei în privința vârstei de pensionare vine după ce fosta majoritate parlamentară PSRM-Șor a votat, în două lecturi, proiectul de lege prin care se revine la vârsta de pensionare anterioară, la data 16 decembrie 2020. Este vorba despre 57 de ani – vârsta de pensionare pentru femei și 62 de ani – pentru bărbați. Legea în cauză a intrat vigoare din 1 ianuarie 2021.
De când se vor mări pensiile și din ce fonduri în Republica Moldova
La finalul săptămânii trecute, Natalia Gavriliță a afirmat că majorarea pensiei minime până la 2.000 de lei, promisă în campania electorală, va deveni realitate din 1 octombrie 2021.
„O mare parte din deficitul bugetar urma să fie acoperit cu surse din exterior, pentru absorbția acestor fonduri fosta guvernare n-a făcut însă nimic. Din acest motiv noi ne grăbim acum să aprobăm proiectele necesare deblocării celei de-a doua tranșe din asistența macrofinanciară de 50 de milioane de euro din partea Uniunii Europene, bani care vor merge la finanțarea bugetului. În plus, așteptăm 236 milioane de dolari din partea FMI. Acești bani ne vor ajuta să echilibrăm bugetul și să alocăm suma necesară majorării pensiilor”, a spus Natalia Gavrilița în cadrul unei emisiuni de la RTR Moldova.
„Legea trebuie revăzută. A fost o decizie iresponsabilă, pentru că acum avem 700.000 de beneficiari de pensii, iar raportul dintre un angajat în câmpul muncii și un beneficiar de pensie este de aproape 1/1.
Trebuie să înțelegem că dacă nu avem locuri de muncă și tinerii pleacă din țară, nu vom putea asigura pensii majorate și ieșirea timpurie la pensie. Noi acum vrem să scoatem subiectul vârstei de pensionare din prim-plan, și să creăm opțiunea valabilă în alte state când persoana singură decide când vrea să se pensioneze ”, a mai spus Natalia Gavrilița.
Potrivit statisticilor oficiale din Republica Moldova, la începutul acestui an Republica Moldova avea peste 682.000 de pensionari, iar pensia medie era de 2.067 lei moldovenești, puțin sub 100 de euro.
Astfel, pensia medie pentru invaliditate esta de 1.516 lei (circa 75 de euro) de care beneficiau circa 119.000 de persoane, cea de pierdere a unui întreținător (de urmaș) – 1.518 lei moldovenești ( aproape 11.000 de persoane. Restul pensiilor erau acordate după cum urmează:
– pensii pentru anumite categorii de lucrători din aviația civilă – 9.949 lei (523 persoane);
– participanți la lichidarea consecințelor accidentului de la centrala nucleară de la Cernobâl – 3.984 lei (1646 persoane);
– recruți și membri ai familiilor lor – 1.754 lei (731 persoane);
– la anumite categorii de lucrători culturali – 1.518 lei (32 persoane);
– pensie de pensionare anticipată – 2.855 lei (2105 persoane);
– alte categorii de pensionari – 5.184 lei (peste 28.300 persoane).
Suma minimă a pensiilor pentru limită de vârstă pentru restul beneficiarilor de pensii a fost de 1.143 lei; dizabilitate grupa I – 857 lei; handicap II gr. – 800 lei; pe handicap III gr. – 571 lei.
Foto: Premierul Republicii Moldova Natalia Gavriliță (dreapta), după desemnarea sa în funcția de premier de către președintele Maia Sandu (stânga). Sursa/Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii