G4Media.ro

Premierul României, vizită oficială în Suedia/ Ciucă va participa la o conferinţă…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Premierul României, vizită oficială în Suedia/ Ciucă va participa la o conferinţă privind zona Mării Negre și se va întâlni cu omologul său și cu președintele parlamentului

Premierul Nicolae Ciucă va efectua, vineri, o vizită de lucru în Regatul Suediei, şeful Executivului urmând a fi primit de prim-ministrul Regatului Suediei, Ulf Kristersson, cu care va susţine declaraţii comune şi se va întâlni cu preşedintele Parlamentului Regatului Suediei, Andreas Norlén. Premierul va participa şi la Conferinţa publică cu tema „Threats and opportunities in the Black Sea area”, care va avea loc la Institutul Internaţional de Cercetare a Păcii din Stockholm, transmite News.ro.

Premierul Nicolae Ciucă va fi primit de către Ulf Kristersson, prim-ministrul Regatului Suediei, la ora 11.25, la Palatul Sagerska, reşedinţa oficială a prim-ministrului Regatului. Cei doi oficiali vor avea o întrevederea tête-à-tête şi un dejun de lucru oferit premierului României de către prim-ministrul Regatului Suediei.

La ora 13.00, ora locală vor avea loc declaraţii comune de presă susţinute de cei doi premieri. La ora 13.30 va avea loc primirea premierului Nicolae Ciucă de către preşedintele Parlamentului Regatului Suediei, Andreas Norlén.

Premierul Nicolae Ciucă va participa şi la Conferinţa publică cu tema „Threats and opportunities in the Black Sea area”, care va avea loc la Institutul Internaţional de Cercetare a Păcii din Stockholm (SIPRI), începând cu ora 15.00.

Suedia a susţinut constant, la toate nivelurile politico-decizionale (Guvern, Parlament) obiectivul României de integrare în UE în 2007 şi a fost prima ţară scandinavă care a ratificat Tratatul de Aderare a României şi Bulgariei la UE. De asemenea, Suedia a liberalizat piaţa forţei de muncă din Suedia pentru cetăţenii români, încă de la 1 ianuarie 2007. România a fost printre primele ţări care au ratificat Protocolul de Aderare a Suediei la NATO, in iulie 2022.

Relaţiile diplomatice dintre cele două ţări au fost stabilite, la rang de legaţie, la 19 martie 1916, data intrării în funcţiune a legaţiei României la Stockholm, reprezentanţa diplomatică a Suediei la Bucureşti fiind înfiinţată în 1921) şi ridicate la rang de ambasadă la data de 31 ianuarie 1964.

România a fost printre primele ţări care au ratificat Protocolul de Aderare a Suediei la NATO, in iulie 2022.

În privinţa relaţiilor economice, în anul 2022, valoarea totală a schimburilor comerciale bilaterale a fost de aproape 1,5 miliarde euro, în creştere cu 29.45% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021. Astfel, în 2022, comerţul bilateral a continuat trendul din ultimii ani, cu un export românesc de 771,88 mil. euro, un import de 699,17 mil. euro şi, foarte important, un sold pozitiv de 72,71 mil. euro.

Suedia se menţine în grupul restrâns al celor 6 state membre UE cu care România are un sold comercial pozitiv, fiind pe locul 4 în această ierarhie, după Franţa, Cipru şi Croaţia. Conform datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), Suedia se situa pe locul 17 în rândul investitorilor străini din România, cu o valoare a capitalului social subscris de 381 milioane euro. Principalele domenii în care au fost efectuate investiţii suedeze sunt: industrie, IT&C, energie, comerţul cu ridicata, tehnologie şi servicii profesionale.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Cheltuie banii românilor de pomană. Cine se uită la un plagiator ? Cine se uită la unul care are enșpe mii de pensii, salarii , sinecuri?