G4Media.ro

Premierul şi-a delegat atribuţiile de ministru interimar al Sănătăţii către secretarul de…

Foto: Andrei Baciu / sursa Guvernul României

Premierul şi-a delegat atribuţiile de ministru interimar al Sănătăţii către secretarul de stat Andrei Baciu

Premierul Florin Cîţu şi-a delegat atribuţiile de ministru interimar al Sănătăţii către secretarul de stat în MS Andrei Baciu, au confirmat, pentru AGERPRES, surse oficiale.

Prim-ministrul a preluat, miercuri, interimatul la MS, după ce, în prealabil, l-a revocat din funcţie pe Vlad Voiculescu, iar vicepremierul Dan Barna a refuzat să fie ministru interimar al Sănătăţii.

„Odată cu propunerea de revocare din funcţie a domnului Vlad Voiculescu am trimis domnului preşedinte şi propunerea de numire a domnului Dan Barna în funcţia de ministru interimar al Sănătăţii. Având în vedere refuzul domnului Dan Barna de a-şi asuma această responsabilitate în acest moment, am înaintat preşedintelui României o nouă propunere, în persoana mea, propunere care a fost acceptată. Astfel, o să preiau interimatul Ministerului Sănătăţii până când colegii noştri de coaliţie vor numi un ministru care să preia aceste atribuţii”, declara Florin Cîţu, miercuri, la Palatul Victoria.

Foto: Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății (PNL) / sursa: Guvernul României

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

25 comentarii

  1. l am urmarit! e un fel de fiul ploii, nici nu face nimic ,nici nu deranjeaza. un fel de ” sa fie bine ca sa nu fie rau”! in schimb are grija sa si aranjeze freza cum nimeni nu o face! 🙂

    • Deh,fost manechin…Manechin si la MS…

    • cat timp era in echipa cu VV…era bun, nu a deranjat nici un userist trist, nu a urlat nici un descreerat la Vladut sa-l demita ca nu e bun, ca e cu pnleu…se batea cu mafiaaaa ……acum e mafiot .

      dubla masura…marca de partid a usr

      vrem conducere corporatista…..VV e incopetent, zboara ca la privat …..hop…..stai bo$$ ca suntem o coalitie , ce conteaza ca ala e prost….e prostul nostru…..ne spui ca eprost…..si negociem…..pai asta ati promis ma limbricilor…..SAU VOI CHIAR CREDETI CA VV A FACUT TREABA BUNA ??????

      Ciolos cand a fost PM a demis si el pe unul si pe altul…..cu-i a dat explicatii ?

  2. Consecvent băiatul, i-a luat vreo cinci ani, dar tot a ajuns șef la sănătate. Să vedem acum cine se dă de ceasul morții că și-a delegat Cîțul atribuțiile (nimeni, evident).

  3. Rrrromanica lucrului bine făkut!
    Perfectă alegere!
    😀 😀

  4. ‘Ma man, da’ arata bine, ce vrei…
    La cat de naspa e situatia in MS, domnu’ chilotzel/model/flanel, e fain,
    Il vezi si uiti de tot ce vroiai sa-l intrebi, ma’ntelegi?
    ce mai, are citu numa’ strategii si stratageme in capsoru’ ala mic si vopsit!
    face ce vrea muschii lu’ ioh.., pardon, muschii lui de pe creier.
    tot inainte tovarasi!

  5. Tot inainte!

  6. În afară de faptul că vorbește repede și de obicei aiurea se pricepe la ceva ?

  7. Bolsonaro a făcut treabă la MS. A rezolvat cu paturile, cu vaccinarile si pandemia. A anulat un ordin si a ales un chiloțar sa încaseze castanele. Daca e frumos baiatu’ îl place domnu’ Premier.

    • Ce e frumos și lui dom Bușoa îi place

  8. Alt siret, un smecheras tanar, viitor animal politic… pusese la un moment dat o statistica cu ‘persoanele vulnerabile’, dar ce sa vezi nu a mai avut loc sa puna si esentialii in grafic 🙂 Facuse el saracul un grafic acolo cum ajuta ei prin vaccinare batranii si persoanele vulnerabile.

    Ma rog, Citu ce sa faca si el… mai are pe cine? Pe Moldovan a dat-o afara ca era incompetenta, de fapt incompatibila cu hotiile lor, cam asta e treaba de fapt, Voiculescu si cu Moldovan erau incompatibili cu echipa, nu aveau spirit de echipa, sa se fure in liniste.

  9. Esti chiar frumos mah! Si vorbesti si binisor (putin agramat dar binisor), esti si cumintel (vezi nu deranja p-acolo ca nu se stie, nu apuci si tu o pensioara buuuna peste vrea 20 de ani de stat la stat, esti bun, ce mai! Tot „respectul” pe care l-a avut si doamna doctor Moldovan ieri, din partea „somitatilor” de trotuar!
    Tine-o tot asa catzule si vei devei herou…haurit!

  10. Deci „focarele se scad din incidenta la 14 zile” se intoarce.
    Cat se testeaza la nivel de judet?
    -„Aceasta informatie nu este disponibila”
    Cate cazuri de nosomiale au fost anul acesta?
    -„Ministerul Sanatatii nu detine aceasta informatie”
    Cati securisti si-au vaccinat stolurile familiale?
    -„Institutiile de siguranta nationala se califica in categoria lucratori esentiali”

  11. Un lucru e clar! Ne-am luat țeapă cu Câțu!!! Adio reforme, mafia USL a învins!!! 10 miliarde de euro sunt totuși….. 10 miliarde de euro!!! Si treaba mafioților e să facă ceva să le parvină!!! Voiculescu a visat frumos!!! L-au trezit ei!!!

  12. Pe vaccin.live nu mai au cifrele cu numarul de vaccinari in fiecare centru din 11 aprilie.

    Oare de ce?

  13. Doar nu l-a săpat degeaba pe Vlad. A venit și recompensa.
    Sa nu uitam ca tata socru al lui Andrei este un PSD-iar cu state vechi (Doru BDulescu).
    Deci PNL-ul e doar o acoperire…el lucrează pentru Hoții de ieri, de azi și de mâine din sănătate.

  14. Asta e baiatul de acum 5 ani care i-a fost impins in fata la Ciolos sa-l puna ministru la sanatate si care din cauza faptului ca a pozat in chiloti si pentru ca A3 nu era de acord nu a mai fost pus.

  15. Ilustrul chilotar si tuter al lui Busoi a ajuns in sfarsit ministru, asa cum a incercat in 2016, dupa un an plin de educatie la rezidentiat. Vedem cum omul nu s-a lasat invins. El si-a continuat educatia, pana a ajuns unde voia. Asa cum a explicat si tovarasa Pantazi, invatati, invatati, si iar invatati!

    Nu uitati sa votati!

  16. CE CONTEAZA ? MAFIA DIN SANATATE FACE AGENDA!

  17. Mafia busoista cu iz pesedist si un pic penelista de la sectorul 1, Romica-Andrei Baciu in prim plan, un medic cu cateva luni de munca efectiva ca medic, in rest, baiatul asta a fost la 31 de ani Presedinte CA unui mare spital din Bucuresti dupa ce abia terminase Rezidentiatul, vai si amar de noi.
    http://www.ms.ro/wp-content/uploads/2019/12/CV_4_ANDREI_BACIU_RO_20201.pdf
    https://www.cancan.ro/am-descoperit-cine-e-sotia-lui-andrei-baciu-cariera-manechinului-a-explodat-dupa-ce-s-a-insurat-cu-ioana-fiica-unui-politician-15038058

  18. dr baciu este medic rezident.nu si_a incheiat perioada de formare