G4Media.ro

Premierul Suediei ia în calcul varianta ca poliția să poată interveni pentru…

sursa foto: Facebook/Ulf Kristersson

Premierul Suediei ia în calcul varianta ca poliția să poată interveni pentru a împiedica arderea Coranului

Amenințările la adresa Suediei au crescut după mai multe episoade de incendiere a unor exemplare ale Coranului în spațiul public, a declarat premierul țării, pe fondul unei crize diplomatice în creștere din cauza acestor acțiuni care i-au înfuriat pe mulți musulmani din întreaga lume, relatează The Guardian conform Digi24.ro

Vorbind la o zi după o nouă ardere a unui exemplar al Coranului în fața parlamentului suedez, Ulf Kristersson a declarat într-o conferință de presă la Stockholm că lucrează „zi și noapte” pentru a răspunde la această problemă și că poartă un dialog strâns cu guvernele care au condamnat aceste acțiuni. El a spus că Suedia se confruntă cu mai multe amenințări, inclusiv din partea Rusiei, în timp ce țara așteaptă ratificarea aderării la NATO.

În ultimele săptămâni au avut loc o serie de proteste în Suedia și Danemarca, în care copii ale Coranului au fost arse sau rupte, atrăgând cereri din partea unor state islamice ca cele două guverne să ia măsuri. Kristersson a spus că nu are de gând să schimbe legile Suediei care privesc libertatea de exprimare, dar că guvernul său ia în calcul să permită poliției să intervină pentru a împiedica arderea Coranului, dacă acest lucru reprezintă o amenințare pentru securitatea țării. „Avem sisteme politice complet diferite (față de statele care critică Suedia), vederi complete diferite despre drepturile omului, inclusiv libertatea de exprimare”, a spus el. „Nu este cazul ca Suedia să se adapteze la viziunea altor state. Nu se poate”.

Cu toate acestea, el a anunțat că guvernul plănuiește să sporească temporar securitatea internă și controlul la frontieră, oferind poliției o autoritate mai largă în acțiunea de legitimare a persoanelor, și eventuala percheziție a acestora. Comentariile sale vin după ce Organizația pentru Cooperare Islamică (OCI), care reprezintă 57 de țări, a organizat luni o sesiune specială pentru a discuta despre evoluțiile recente ale acestor forme de protest, pentru a condamna incendierile Coranului și pentru a cere ONU să intervină.

Kristersson a spus că este în discuții cu OCI și a îndemnat oamenii să-și folosească dreptul la libera exprimare în mod responsabil și respectuos. „Într-o țară liberă precum Suedia, ai multă libertate. Dar odată cu acest grad mare de libertate vine și un grad mare de responsabilitate”, adăugând că publicul are responsabilitatea colectivă de a se proteja împotriva amenințărilor cu care se confruntă Suedia, poporul suedez și interesele suedeze.

El a amintit de decizia Germaniei de a refuza intrarea pe teritoriul său a lui Rasmus Paludan, un politician de extremă dreapta cu dublă cetățenie – daneză și suedeză, cunoscut ca un provocator și antiislamist, adăugând că nimeni nu ar trebui să profite de libertățile din Suedia, relatează digi24.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. S-au trezit…

  2. Suedia nu a respectat propriile legi. Exista un motiv: in Suedia nu este ilegal sa arzi steagul Suediei in public. Pentru ei – oricine uraste ceva poate face un mesaj. Numai ca… au niste legi noi anti hate-speech. Pe care nu le-au respectat pana cand cineva a impins cat de mult s-a putut.

    Intrebarea este: ai voie sa arzi in public simboluri ale unor grupuri sau nu in Suedia? Pana acum aveai.

  3. Si cam așa s-a dus si mitul Suediei, țară unde libertățile erau nemarginite. Și creează un precedent destul de periculos.