G4Media.ro

Premierul Suediei spune că este gata să reia negocierile cu Turcia când…

Sursa Foto: Facebook/ Ulf Kristersson

Premierul Suediei spune că este gata să reia negocierile cu Turcia când Ankara este pregătită

Prim-ministrul suedez, Ulf Kristersson, a declarat marţi că este gata să reia negocierile blocate cu Turcia privind cererea Suediei de aderare la NATO de îndată ce Ankara este pregătită, informează Reuters, citată de Agerpres.

„Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să calmăm situaţia. Este greu să ai discuţii bune când lucrurile ard literalmente în jurul tău”, a spus Kristersson într-o conferinţă de presă în timpul unei vizite în capitala Estoniei, Tallinn.

El a adăugat că precondiţiile pentru reluarea discuţiilor sunt bune, dar că odată cu alegerile din Turcia în mai, este de înţeles că Ankara se concentrează pe politica internă.

„De îndată ce sunt pregătiţi (pentru discuţii), noi suntem evident gata”, a spus Kristersson.

Finlanda şi Suedia au căutat să adere la NATO la scurt timp după invazia Ucrainei de către Rusia anul trecut şi, în timp ce majoritatea statelor membre au ratificat cererile, Turcia încă nu şi-a dat aprobarea în ceea ce trebuie să fie un proces unanim.

Cele trei ţări au ajuns anul trecut la un acord pentru a merge mai departe, dar Ankara a suspendat discuţiile luna trecută, în timp ce tensiunile au crescut în urma unor proteste la Stockholm, unde un politician de extremă dreapta a ars o copie a cărţii sfânte a musulmanilor, Coranul.

Turcia a declarat săptămâna trecută că vede pozitiv cererea Finlandei, dar nu o susţine pe cea a Suediei, deşi cei doi vecini nordici încearcă să adere la NATO în acelaşi timp.

Preşedintele finlandez, Sauli Niinistö, a declarat marţi că el speră ca Finlanda şi Suedia să devină în curând membre.

„Scopul este să fie acceptate cât mai curând posibil ambele, Finlanda şi Suedia”, a spus Niinistö într-o conferinţă de presă comună cu guvernatorul general al Canadei, aflat în vizită la Helsinki.

Finlanda şi Suedia progresează în deplină „co-înţelegere” şi rămân în contact strâns cu cartierul general al NATO, Casa Albă şi Turcia, a adăugat Niinistö.

Potrivit prim-ministrului eston Kaja Kallas, o zonă baltică mai largă ar beneficia în urma aderării Suediei şi Finlandei.

„Pentru securitatea regiunii noastre, ar fi mai bine dacă ambele ţări ar adera” la Alianţa Nord-Atlantică, a spus ea.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Până să refuze aderarea Suediei Erdogan mai bine s-ar urca cu grijă pe scara… Richter. Ba dum ts. Gunoi de om și de țară.