Premierul Thailandei, destituit de justiție
Justiția thailandeză l-a destituit miercuri pe prim-ministrul Srettha Thavisin, acuzat de încălcarea normelor etice prevăzute de Constituție prin numirea unui ministru condamnat la închisoare în 2008, potrivit Le Figaro.
Judecătorii au decis, cu 5 voturi pentru și 4 împotrivă, să „pună capăt” mandatului domnului Srettha, a declarat judecătorul Punya Udchachon, dând citire deciziei.
După anunțarea deciziei, Srettha Thavisin a declarat că „respectă” destituirea sa de către Curtea Constituțională.
„Respect decizia. Repet că, timp de aproape un an în această funcție, am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru a conduce țara cu onestitate”, a declarat liderul presei de la sediul guvernului din Bangkok.
La începutul lunii august, Curtea Constituţională de la Bangkok – cea mai înaltă instanţă judecătorească din Thailanda – a dizolvat partidul de opoziţie Înainte, la un an după victoria progresiştilor la alegerile parlamentare.
Fostului lider al partidului, Pita Limjaroenrat, şi altor conducători li s-a interzis să deţină funcţii publice timp de zece ani.
Presa locală afirmă că măsurile au fost motivate de ameninţarea reprezentată de partid la adresa monarhiei thailandeze.
Formaţiunea politică a fost anchetată la sesizarea comisiei electorale, care a apreciat că partidul Înainte ar putea să fi acţionat anticonstituţional când a cerut relaxarea restricţiilor severe impuse criticilor monarhiei.
Conform dpa, nici partidul, nici observatorii politici nu au fost surprinşi de decizia instanţei. În ultimele zile, formaţiunea difuzase pe Facebook un material video în care susţinea că „dizolvarea unui partid politic poate doborî doar o organizaţie legală, dar nu poate suprima o ideologie”.
Deşi a câştigat alegerile din mai 2023, partidul Înainte nu a reuşit să ajungă la putere din cauza rezistenţei forţelor conservatoare. Încercările lui Pita de a obţine funcţia de prim-ministru au fost blocate de mai multe ori de senatorii apropiaţi de forţele armate thailandeze.
Adversarii lui Pita se temeau că partidul acestuia va reforma legislaţia care interzice criticarea monarhiei şi prevede pentru astfel de fapte pedepse cu închisoarea până la 15 ani.
După câteva luni de lupte politice, Sretta Thavisin din partidul Pheu Thai (Pentru Thailandezi) a devenit şef al guvernului de la Bangkok în august anul trecut.
Partidul Înainte nu este primul dizolvat în Thailanda, observă dpa. Predecesorul său, Viitorul Înainte, a avut aceeaşi soartă în 2020.
Unul din liderii formaţiunii a afirmat într-o înregistrare video pe Facebook că spiritul reprezentat de Viitorul Înainte şi de Înainte va continua, „indiferent cum s-ar numi partidul”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank