Premierul ungar Viktor Orban a emis un decret prin care este restricționat accesul presei în spitale, în ciuda unei decizii judecătoreşti
Ungaria a restricţionat „acoperirea” mediatică a pandemiei de coronavirus, în pofida unei decizii judecătoreşti recente care a dat câştig de cauză unei platforme online care s-a adresat justiţiei pentru a contesta noile reguli ale guvernului de la Budapesta, transmite sâmbătă dpa, citată de Agerpres.
Un decret emis de premierul naţionalist Viktor Orban a fost publicat vineri seară în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, decizia referitoare la mijloacele de informare în masă naţionale care primesc acces în spitale şi în alte instituţii de sănătate revine forţei de reacţie a guvernului de combatere a coronavirusului.
În aprilie 2021, guvernul decisese că instituţia care trebuie să monitorizeze accesul în spitale şi în centrele de vaccinare este Ministerul Sănătăţii.
Cu toate acestea, miercuri, un tribunal din Budapesta a calificat decizia drept nelegală, după ce site-ul de ştiri al opoziţiei telex.hu a contestat în justiţie măsura. Tribunalul a decis că doar directorii spitalelor au dreptul să acorde sau să refuze accesul.
Noul decret al lui Orban ignoră această sentinţă, notează dpa.
Prin urmare, asociaţia pentru drepturi civile TASZ ia în calcul să depună o plângere penală. „Respectarea statului de drept înseamnă că guvernul respectă deciziile judecătoreşti”, a transmis asociaţia, care a adăugat că „legislaţia arbitrară” a încălcat Constituţia.
Sursa foto: Facebook/ Viktor Orban
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
19 comentarii