Premierul ungar Viktor Orbán s-a opus sancționării patriarhului Kirill / Ungaria ar fi blocat din nou dezbaterea UE privind sancțiunile pentru Rusia
Potrivit bloomberg.com premierul Ungariei, Viktor Orbán, a purtat din nou discuții cu liderii UE, în privința sancțiunilor impuse Rusiei. Potrivit surselor Bloomberg, Ungaria s-ar fi opus sancționării patriarhului Kirill.
Printre măsurile din pachetul de sancțiuni propus de UE se numără:
- excluderea a încă trei bănci rusești din sistemul internațional de plăți SWIFT, inclusiv a celui mai mare creditor rus Sberbank.
- Interzicerea posibilității de a furniza servicii de consultanță companiilor rusești și de a comercializa o serie de produse chimice.
- Sancționarea Alinei Kabaeva, o fostă gimnastă olimpică care este „strâns asociată” cu Putin, potrivit unui document al UE, și a Patriarhului Kirill, care conduce Biserica Ortodoxă Rusă și care a fost un susținător vocal al președintelui rus și al războiului din Ucraina, măsură pe care premierul Ungariei a respins-o.
- Sancționarea a zeci de militari, inclusiv a celor considerați responsabili de crimele de război raportate la Bucha, precum și a companiilor care furnizează echipamente, bunuri și servicii forțelor armate ruse.
Liderii UE au susținut de asemenea inițiativa de a interzice majoritatea petrolului rusesc din cauza războiului lui Putin. Planul ar începe cu un embargo asupra petrolului transportat pe mare. Interdicția ar urma să excludă temporar petrolul din conducte pentru a satisface pretențiile Ungaria, scrie Bloomberg.
Ungaria, care va continua să primească petrol rusesc prin conducte a blocat un embargo în ultima lună, încercând să obțină asigurări că aprovizionarea sa cu energie nu va fi întreruptă. Budapesta a primit garanții din partea liderilor UE că va putea primi livrări de înlocuire în cazul în care oleoductele vor fi întrerupte, potrivit unor surse care au participat la discuții, scrie Bloomberg.
Premierul ungar Viktor Orbán care a acuzat UE că forțează decizia asupra statelor membre, le-a spus liderilor, în spatele ușilor închise, că discuția privind restricționarea importurilor prin conducte trebuie să aibă loc la nivelul liderilor UE, deoarece este o decizie politică, nu o chestiune tehnică. Următorul summit al liderilor UE este programat pentru sfârșitul lunii iunie, relatează Bloomberg.
Sursa foto: European Council
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
28 comentarii