Premierul Ungariei, în campanie electorală prin Transilvania
Premierul Ungariei, Viktor Orban va face săptămâna viitoare un mic turneu în Transilvania, vizitând Cluj Napoca, Sibiu dar și Ținutul Secuiesc, anunță cotidianul de limbă maghiară Kronika.
Societatea comercială UBM Feed România a anunțat joi că, pe data de 10 mai, vineri, va avea loc în prezența prim-ministrului Ungariei, Viktor Orban, inaugurarea uzinei de amestecare/prelucrare a furajelor construită de societate în localitatea Sânpaul din județul Mureș.
UBM Feed (aflat în proprietatea grupului UBM, East Group și Oprea Avicom) este investiția cea mai importantă în domeniul agrar din România, realizată cu capital din Ungaria, în localitatea aflată la 20 de km de Târgu Mureș.
Potrivit datelor comunicate de firma în cauză, ca urmare a investiției care totalizează 15 milioane de EUR, s-a realizat cea mai mare uzină de amestecare/prelucrare a furajelor din România (nu este un producător al integrării sale).
Potrivit surselor cotidianului Kronika, înainte de această inaugurare, Viktor Orban va face o vizită la Cluj Napoca, unde va avea o întâlnire cu reprezentanții, conducătorii cultelor istorice maghiare.
Pe data de 9 mai, joi, prim-ministrul Ungariei va participa la Summitul UE de la Sibiu.
Ulterior, potrivit informațiilor cotidianului Kronika, Viktor Orban se va deplasa și în Ținutul Secuiesc, unde va vizita comuna natală a președintelui UDMR, Kelemen Hunor, localitatea Cârța.
De altfel, Kelemen Hunor a declarat la începutul lunii aprilie a anului curent faptul că a convenit cu premierul Viktor Orban ca acesta să întreprindă o vizită în Transilvania în luna mai, ca parte a campaniei electorale comune a organizațiilor membre a PPE.
Sursa: Kronika.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
16 comentarii