Premierul britanic s-a întâlnit cu prințul moștenitor al Arabiei Saudite/ Rishi Sunak: „Am convenit acțiuni coordonate pentru a preveni o nouă escaladare în regiune, pentru a oferi ajutor umanitar vital în Gaza și pentru a sprijini stabilitatea”
Premierul britanic Rishi Sunak şi prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, au fost de acord, joi, în cadrul întâlnirii lor, că „pierderea de vieţi nevinovate în Israel şi Gaza în ultimele două săptămâni a fost îngrozitoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Downing Street, relatează The Guardian şi BBC, citate de News.ro.
Pe de altă parte, prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman a subliniat în faţa premierului britanic că regatul saudit consideră că ţintirea civililor din Gaza este „o crimă odioasă şi un atac brutal”, a relatat joi agenţia saudită de presă SPA, preluată de Reuters.
Sunak, care a venit la Riad din Israel, a încurajat Arabia Saudită să îşi folosească influenţa pentru a „sprijini stabilitatea” în Orientul Mijlociu, potrivit unei declaraţii a purtătorului de cuvânt al premierului britanic.
Rishi Sunak şi Mohmmed bin Salman „au subliniat necesitatea de a evita orice nouă escaladare” şi de a lua măsuri coordonate pentru a atinge acest obiectiv.
„Prim-ministrul şi prinţul moştenitor au convenit asupra necesităţii urgente de acces umanitar în Gaza pentru a furniza apă, alimente şi medicamente vitale”, arată comunicatul de la Londra.
„În calitate de comunitate internaţională, nu trebuie să permitem ca atacul terorist al Hamas să devină un catalizator pentru o criză umanitară teribilă în Gaza”, a scris Sunak pe X. „Vom lucra împreună pentru a asigura stabilitatea regională şi pentru a preveni o escaladare periculoasă”, a adăugat el într-o postare făcută în momentul în care a ajuns în Arabia Saudită.
Întâlnirea premierului britanic Rishi Sunak cu prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed Bin Salman, este semnificativă, comentează BBC. Arabia Saudită este un actor vital atunci când vine vorba de angajarea cu toate părţile internaţionale şi regionale pentru a opri escaladarea în curs şi pentru a preveni răspândirea ei în regiune
Până acum câteva săptămâni, Riadul a fost implicat în negocieri tripartite cu Tel Aviv-ul şi Casa Albă pentru a-şi normaliza relaţiile cu Israel. Discuţiile se desfăşurau într-un ritm rapid, dar totul s-a schimbat la 7 octombrie, după atacul Hamas. De atunci, Arabia Saudită nu numai că a venit în sprijinul ferm al palestinienilor, dar a condamnat şi a acuzat Israelul pentru război, iar negocierile pentru normalizare au fost oprite.
Pentru prinţul moştenitor, este imperativ să continue poziţia de lungă durată a monarhilor saudiţi de a sprijini palestinienii, deoarece furia a crescut în ţările musulmane din cauza bombardamentelor neîncetate ale Israelului în Gaza.
Problema palestiniană a unit lumea musulmană, altfel divizată. Prima convorbire telefonică între prinţul moştenitor şi preşedintele iranian de la normalizarea relaţiilor dintre cele două ţări, în martie, a avut loc în urma noilor lupte dintre Hamas şi Israel. Având în vedere dinamica volatilă a regiunii, prinţul moştenitor ar putea juca un rol important.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank