G4Media.ro

Premiile Festivalului de Film de la Berlin, decernate după trei luni din…

Sursa foto: Facebook Babardeală cu bucluc sau porno balamuc / Bad Luck Banging or Loony Porn

Premiile Festivalului de Film de la Berlin, decernate după trei luni din cauza pandemiei / „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” a primit Ursul de Aur pentru cel mai bun film

Premiile celei de-a 71-a ediţii a Festivalului de Film de la Berlin urmează să fie înmânate duminică, 13 iunie, în monumentala zonă a Insulei Muzeelor din centrul istoric al Berlinului, relatează dpa, citată de Agerpres.

Câştigătorii Berlinalei au fost deja anunţaţi în martie, însă din cauza pandemiei de COVID-19 decernarea a fost amânată cu câteva luni.

Ursul de Aur pentru cel mai bun film a fost câştigat de satira „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” („Bad Luck Banging or Loony Porn”) regizată de Radu Jude, având ca temă un video sexual devenit viral.

„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” era unicul dintre cele 15 filme din selecţia oficială care reflecta „noua normalitate” a pandemiei de COVID-19 – folosirea măştilor sanitare în viaţa cotidiană – şi care se axa asupra unei alte racile prezente: dubla morală, pornind de la judecata sumară a unei profesoare, văzută în timp ce face sex cu soţul ei într-un video domestic, care devine viral pe reţelele de socializare.

Mai multe premii Ursul de Argint urmează să fie înmânate câştigătorilor, inclusiv unul pentru Cea mai bună interpretare în rol principal. Premiul i-a fost acordat actriţei Maren Eggert pentru rolul ei în tragicomedia „Ich bin dein Mensch” (‘I’m Your Man’), în care interpretează un om de ştiinţă ce urmează să testeze un robot umanoid ca partener.

Premiul juriului a fost câştigat de documentarul „Herr Bachmann und seine Klasse” (‘Mr Bachmann and His Class’), regizat de Maria Speth, despre un profesor veteran din provincie care oferă cursuri elevilor migranţi.

Cea de-a 71-a ediţie a Festivalului de Film de la Berlin a fost organizată anul acesta în două părţi din cauza pandemiei de COVID-19. În martie, a avut loc un segment restrâns rezervat sectorului criticii. Accesul la filme a fost atunci „via screening”, fără covor roşu, sau conferinţe de presă cu regizorii şi actorii.

Începând de miercuri, 9 iunie, Berlinala s-a transformat într-un „cinema de vară”, popular şi în aer liber. O terasă cu fotolii în aer liber în Insula Muzeelor, din centrul istoric al Berlinului, a fost spaţiul ales pentru deschidere, decernarea amânată a premiilor şi principalele proiecţii.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...