Preotul Constantin Necula: Toată societatea este într-o derivă psihiatrică. Nu vrem să recunoaştem, dar ne-a luat pe toţi
Toată societatea este într-o derivă psihiatrică, a declarat preotul Constantin Necula, decanul Facultăţii de Teologie din Sibiu, prezent joi la Conferinţa Naţională de Sănătate Mintală a Copilului şi Adolescentului, relatează Agerpres.
Psihiatri şi psihologi participă în aceste zile la cea de a XIX-a ediţie a conferinţei, cu tema „Prevenţie şi intervenţie timpurie în sănătatea mintală a tinerilor”.
„Staţi liniştiţi! Toată societatea este într-o derivă psihiatrică! Nu vrem să recunoaştem, dar ne-a luat pe toţi. Câtă vreme staţi unul lângă altul este semn că puteţi vindeca ceva”, le-a transmis participanţilor preotul Constantin Necula.
Preşedinte al Asociaţiei Crucea Albastră, un centru de tratare a dependenţei, preotul Necula i-a îndemnat pe psihiatri şi psihologi să nu renunţe la a trata pacienţii copii cu mare grijă.
„Nu lăsaţi garda jos! Aici nu e vorba de ceea ce se întâmplă în jurul dumneavoastră. (…) Fie doar ca între noi, în faţa unui copil într-o criză complexă, (…) un sac de bani nu face când simţi că nu mai poţi să faci nimic. Acolo e locul lui Dumnezeu. (…) Vreau să vă spun că merg pe mâna echipei psihiatre pediatrice. (…) N-avem pediatrie pentru adolescenţi, dar pentru asta avem preoţi. Eu tot râd, că e mai bine să plângă la noi decât să râdă la dumneavoastră”, a mai spus el.
Profesionişti din domeniul sănătăţii participă la conferinţa care îşi propune să promoveze sănătatea mintală a copiilor şi adolescenţilor, astfel încât să fie asigurat dreptul copiilor la o dezvoltare armonioasă şi să disemineze cele mai recente informaţii ştiinţifice şi experimentale în acest domeniu.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii