Presa austriacă despre vizita lui Nehammer în Bulgaria: Cum de nu mai întâi la Bucureşti? România a căzut în mod nedrept victimă veto-ului austriac faţă de aderarea la Schengen
Spre deosebire de Bulgaria, nivelul de pregătire al României nu a fost pus la îndoială de niciun expert. Vizita cancelarului austriac Karl Nehammer în Bulgaria înseamnă pentru acesta o posibilitate de a amplifica din nou subiectul „protejării frontierelor exterioare”. Astfel guvernul de la Viena vrea să prezinte, probabil, ca şi cum acolo ar fi nevoie urgentă de „ajutor de dezvoltare”, scrie ziarul austriac Der Standard, citată de Rador.
Dar la frontiera aceasta există de fapt de multă vreme un gard, iar situaţia echipamentului tehnic este la un nivel înalt.
Problema se află în cu totul altă parte: în perioada mandatului fostului premier Boiko Borisov, principalul punct de trecere spre Turcia a fost „privatizat parţial”, mafia a subminat structurile de stat, mai ales în ce priveşte controlarea mijloacelor de trai. În Bulgaria nu funcţionează diviziunea violenţei, deoarece nu există o justiţie independentă, iar partidele urmăresc interese economice. Din acest motiv a făcut şi guvernul olandez uz de veto în problema aderării Bulgariei, în schimb se pronunţase explicit pentru cooptarea României.
Preşedintele bulgar Rumen Radev a inserat cu abilitate vizita lui Nehammer – de Anul Nou se afla la Viena.
Însă nu trebuie să se uite că în managementul migraţiei din Bulgaria există într-adevăr probleme: refugiaţii întrebaţi se plâng că autorităţile bulgare sunt deosebit de brutale, se ocupă mult prea puţin de integrarea celor cu drept de azil, iar mulţi dintre aceştia iau calea Europei Centrale tocmai pentru că acesta este şi înteresul statului bulgar.
Semnalul emis din partea cancelarului austriac este însă unul curios dintr-un singur motiv: De ce Nehammer nu merge mai întâi la Bucureşti şi nu încearcă să-şi refacă relaţiile într-adevăr greu deteriorate faţă de România care este şi din punct de vedere economic mai importantă pentru Austria decât Bulgaria? De fapt, România a fost la urma urmei cea care a căzut în mod nedrept victimă veto-ului austriac faţă de aderarea la Schengen.
Spre deosebire de Bulgaria, nivelul de pregătire al României nu a fost pus la îndoială de niciun expert, prin România vin doar trei procente din totalul de migranţi. De aceea vizita lui Nehammer este privită la Bucureşti aproape ca o nouă jignire, deoarece Viena pare mai interesată de aderarea Bulgariei.
Unii dintre români presupun că Nehammer preferă Bulgaria, deoarece ambele guverne – cel din Viena şi cel din Sofia – sunt considerate drept „pro-Kremlin” spre deosebire de România care are o atitudine clar pro-occidentală. Acest lucru pare să sune ca o teorie a conspiraţiei, dar singura explicaţie constă în ideea că nu se găseşte o explicaţie mai bună pentru atitudinea enigmatică a Austriei.
România se simte de două ori trădată. Aderarea sa la Schengen a fost cuplată cu cea a Bulgariei, deoarece nu se prevede crearea unei frontiere exterioare pe Dunăre. Deci, va rămâne „de căruţă”. Românii îşi pun speranţa în Berlin, care îi susţine din raţiuni economice.
Sursa: Der Standard/ Rador/ Traducerea: Imola Stănescu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii