Presa bulgară: Macedonia de Nord trebuie să includă minoritatea bulgară în Constituție
Analiză a publicației bulgare Mediapool, preluată de Rador:
Includerea bulgarilor în Constituția macedoneană este o condiție obligatorie pentru începerea unor negocieri reale ale Macedoniei de Nord pentru aderarea la Uniunea Europeană. Acest lucru este inclus și în protocolul semnat duminică între cele două țări, care are ca scop pregătirea implementării unor măsuri specifice pentru normalizarea relațiilor dintre cele două state și apropierea Skopje de Uniunea Europeană. Documentul a fost semnat de cei doi miniștri de externe Teodora Ghenciovska și Bujar Osmani și conținutul său este deja public.
Schimbarea Constituției macedonene este cea mai mare provocare, deoarece necesită o majoritate de două treimi în Parlamentul macedonean, ceea ce, în acest stadiu, cu greu poate fi asigurat, din cauza opoziției puternice a Organizației Revoluționare Interne Macedonene – Partidul Democrat pentru Unitate Națională Macedoneană (VMRO-DPMNE). „Guvernul Republicii Bulgaria se declară pregătit să accepte desfășurarea primei Conferințe interguvernamentale a UE cu Republica Macedonia de Nord, înțelegând că următoarea Conferință interguvernamentală care va finaliza etapa de începere a negocierilor de aderare va avea loc de îndată ce Republica Macedonia de Nord îi include în Constituție pe cetățenii săi care locuiesc pe teritoriul acestui stat și fac parte din alte popoare, precum este poporul bulgar”.
Protocolul prevede măsuri pe termen mai scurt care urmează să fie implementate înainte de conferința interguvernamentală pentru încheierea etapei de începere a negocierilor pentru aderarea Republicii Macedonia de Nord la Uniunea Europeană și măsurile ulterioare.
Condiții pentru începerea negocierilor
Pe lângă schimbarea Constituției, Macedonia de Nord și Bulgaria se angajează din nou să ia măsuri împotriva discursului instigator la ură și trebuie pregătită o procedură concretă de acțiune în astfel de cazuri. Ambele părți vor lucra și împotriva propagandei rău intenționate din partea instituțiilor. Guvernul Republicii Macedonia de Nord a declarat că va crea, de asemenea, cadrul legal cuprinzător necesar pentru deschiderea integrală a arhivelor aparatului represiv al fostelor servicii de securitate a statului din perioada comunistă, inclusiv poliția, informațiile civile și militare şi contrainformaţiile în perioada 1945-1991. Subiectul despre istoriei este, de asemenea, de urmărit.
Comisia mixtă formată în baza Acordului de bună vecinătate din 2017, care ar trebui să clarifice problemele controversate, nu a obținut rezultatele așteptate. Cele două țări convin acum să sărbătorească împreună în 2022 și 2023 toate evenimentele istorice comune și personalitățile care au fost deja convenite de Comisie. Cu toate acestea, Comisia ajunge greu la un acord pe probleme de istorie. Este interesant de urmărit condiția ca guvernul Republicii Macedonia de Nord să pregătească și să prezinte un exemplu de lecție pentru clasa a VII-a din programa școlară despre țarul Samuil, în conformitate cu recomandările Comisiei. Despre țarul Samuil se ajunsese la un anumit acord în Comisie și acum acesta va trebui confirmat. În plus, Comisia va trebui să se întrunească de cel puțin 8 ori pe an.
Alte măsuri
După conferința interguvernamentală, Macedonia de Nord se obligă ca până la începutul anului școlar 2023-2024 să modifice conținutul manualului de geografie de clasa a VII-a în legătură cu revendicări etnice și teritoriale nefondate. „Cele două părți au convenit că, la identificarea altor cazuri de pretenții etnice/teritoriale nefondate în manuale și materiale didactice, acestea vor fi retrase din programele educaționale și conținutul lor va fi modificat. Cele două părți se vor informa reciproc cu privire la toate modificările de conținut ale tuturor manualelor, materialelor didactice și privind ghidurile metodologice din programul lor educațional și vor furniza copii ale noilor ediții. În plus, cele două state vor trebui să pregătească și să prezinte lecții model pe baza recomandărilor Comisiei istorice cu privire la aspectele asupra cărora s-a ajuns la un acord. În acest sens, problema este că aceste întrebări nu sunt foarte multe. „Cele două state vor încuraja Comisia să finalizeze revizuirea perioadei Evului Mediu în termen de un an de la semnarea acestui protocol”.
Ce urmează?
Integrarea europeană a Macedoniei de Nord și Albaniei (cele două țări sunt la pachet) a fost deblocată după ce Sofia și Skopje au adoptat așa-numita propunere franceză care a transferat problemele bilaterale la nivel european. Bulgaria a avertizat în mod repetat că va reacționa în procesul de negocieri dacă macedonenii nu își vor îndeplini angajamentele. Incertitudinea politică în Macedonia de Nord nu face procesul foarte sustenabil, întrucât principalul partid de opoziție VMRO-DPMNE desfășoară o campanie isterică împotriva „bulgarizării” și se declară împotriva oricăror compromisuri vizavi de Bulgaria, inclusiv împotriva schimbării Constituției. (Articol de Nicola Lalov / Traducerea: Mirela Petrescu)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii