Presa de la Budapesta: Banca Națională a Ungariei va înregistra în acest an pierderi de peste 5 miliarde de euro

Banca Națională a Ungariei (MNB) va înregistra în acest an pierderi de până la 2.000 de miliarde-2,4 miliarde HUF (5,3 miliarde-6,4 miliarde EUR), potrivit unui studiu publicat în iunie și citat acum de publicația BBJ.

Aceasta reprezintă echivalentul a 2,5% din PIB sau jumătate din costul proiectului centralei nucleare Paks II, a scris luna trecută săptămânalul HVG.

György Surányi, fost guvernator al Băncii Centrale (1990-1991 și 1995-2001), fost președinte al CIB Bank și șef regional pentru Europa Centrală și de Est al Intesa Sanpaolo, iar în prezent profesor de finanțe la Universitatea Corvinus, a considerat că „cel puțin două treimi din aceste pierderi ale băncii centrale” sunt rezultatul unor politici economice și monetare „prost gestionate”, „de neiertat” și „nebunești”.

Surányi a subliniat inițial că pierderea sau profitul unei bănci centrale nu indică o instituție prost gestionată sau bine condusă.

„Am mai multe exemple de bănci centrale care au înregistrat pierderi; cu toate acestea, politica monetară a fost […] excelentă”, a spus el, indicând Bundesbank din Germania de Vest în anii 1960-70 și, mai recent, Banca Națională a Cehiei.

Bundesbank, de exemplu, confruntată cu intrări masive de dolari americani, a fost nevoită să vândă mărci germane pentru a evita aprecierea bruscă (și dăunătoare) a monedei naționale.

„Atunci când Bundesbank cumpăra cantități enorme de dolari, […] a creat pierderi uriașe, deoarece valoarea activelor, respectiv a dolarului, se deprecia, în timp ce pasivele, în mărci germane, creșteau”, a spus el. Cu toate acestea, Bundesbank a fost lăudată pentru menținerea stabilității prețurilor.

Banca centrală a Cehiei a acționat în mod similar în ultimii ani, vânzând coroane pentru a cumpăra euro pentru a gestiona aprecierea monedei sale, înregistrând uneori pierderi „masive”.

Cu toate acestea, în afară de ultimele 18 luni, în care a avut loc peste tot o decolare a inflației, Cehia a menținut stabilitatea prețurilor în ultimii 15 ani, a subliniat Surányi. „Deci, de aceea, pierderile în sine nu [judecă] politica monetară în mod pozitiv sau negativ.”

Așadar, ce se întâmplă cu Ungaria? „Situația de aici este puțin diferită. Este diferită deoarece cauzele profunde ale acestor pierderi, mă refer la cel puțin două treimi din aceste pierderi, sunt atașate politicilor macroeconomice gestionate greșit”, a intonat el.

Pe scurt, Surányi susține că Ungaria a pompat mult prea mulți bani în economie, pentru mai mult timp decât era justificat și adesea către actorii nepotriviți, în numele stimulării creșterii economice, ignorând în mod „neprofesionist” riscurile pe care le implică creșterea inflației pentru cursul de schimb al forintului (a se vedea caseta separată).

Când prețurile mondiale la energie au crescut brusc anul trecut, încrederea pieței în starea fragilă a Ungariei s-a evaporat, iar forintul s-a scufundat la 430 HUF și mai mult față de euro, propulsând țara în fruntea clasamentului european al inflației.

În special, Surányi indică schemele „Împrumuturi pentru creștere” și, mai târziu, „Obligațiuni pentru creștere” drept elemente fundamentale ale problemei. Interesant este că, în condițiile în care oferta de credite s-a redus la începutul anilor 2010, el a fost inițial un susținător al împrumuturilor.

„În perioada de după criza financiară, între 2009 și 2015, stocul de credite din Ungaria s-a contractat în fiecare an. În aceste condiții, a fost absolut acceptabil ca banca centrală să faciliteze creșterea creditării; prin urmare, și eu însumi am salutat implementarea acesteia”, a spus el. Cu toate acestea, MNB a pus pe masă această facilitate la o rată fixă a dobânzii zero pentru 10 ani.

„Este o poziție fără precedent, deschisă, fără acoperire a ratei dobânzii în cadrul bilanțului băncii centrale, ceea ce înseamnă că, cu cât este mai mare inflația, cu atât sunt mai mari transferurile către debitori și cu atât sunt mai mari pierderile băncii centrale”, a spus el.

Astfel, această politică s-a întors împotriva furnizorilor odată ce inflația a început să accelereze anul trecut, iar MNB a fost nevoită să mute rata de bază până la 18% pentru a apăra forintul.

„Din punct de vedere profesional, a fost o greșeală dramatică să nu se ofere această facilitate pe o bază variabilă”, susține Surányi.

El spune că introducerea facilității pentru obligațiuni de creștere în 2019 a fost și mai puțin justificată: economia creștea deja cu peste 5%, iar creșterea creditelor era de până la 17% pe an. Citând un articol din săptămânalul economic HVG, Surányi a spus: „Aproximativ 60% din această facilitate a fost direcționată către acoliții guvernului”.

După cum notează György Surányi: „Căderea monedei de anul trecut, în principal în a doua jumătate a anului trecut, a fost consecința unei politici de schimb valutar coordonate și nebunești a guvernului și a băncii centrale. Timp de ani de zile, aceștia au declarat public că nu le pasă de cursul de schimb al forintului. În cazul unei economii mici și deschise, nu ar trebui să se rostească o astfel de frază.”

Fostul guvernator al MNB admite că, dacă o bancă centrală adoptă un sistem de țintire a inflației, nu poate exista o țintă directă și explicită pentru cursul de schimb, „dar să spui că nu ne pasă de cursul de schimb este o nebunie”.

Ca urmare a deficitelor fiscale ridicate, a direcționării deficitare a subvențiilor și a politicii de a avea un forint slab, atunci când prețurile mondiale la energie au crescut brusc anul trecut, forintul a intrat în cădere liberă.

„Deci, atunci ei [guvernul și echipa băncii centrale] s-au speriat. Au înțeles că era un joc incredibil de periculos ceea ce făceau cu moneda. De aceea […] banca centrală a fost obligată în mod explicit să crească rata de referință cu 500 de puncte de bază, de la 13% la 18%” pentru a stabiliza (cu succes) moneda, susține el.

Dar, în condițiile în care banca centrală oferă rate ale dobânzii pe termen scurt de 18%, băncile comerciale, inundate de depozite pentru care plătesc dobânzi mici sau deloc, pot face profituri uriașe fără niciun risc.

Deoarece o mare parte din generozitatea guvernului și a băncii centrale începând cu 2013 a mers către „acoliții guvernului” care, la rândul lor, în loc să cheltuiască pentru investiții productive, au plasat o mare parte din numerar în depozite bancare, există „cel puțin 11 000 de miliarde de HUF în exces de lichidități depuse de băncile comerciale la banca centrală, din care băncile comerciale fac profituri excepționale”, spune Surányi.

O parte din acest profit neașteptat este preluată prin intermediul „impozitului sectorial pe profitul în exces” de 250 de miliarde HUF impus băncilor de către guvern, dar, susține el, beneficiarii acestei finanțări sunt în continuare câștigătorii finali, iar contribuabilii obișnuiți sunt cei care pierd în acest exercițiu.

Chiar și în momentul în care acest număr al ziarului BBJ a intrat sub tipar, problema părea departe de a fi clară pentru cei responsabili. În timp ce atât ministrul de finanțe Mihály Varga, cât și MNB susțin acum cu vehemență importanța unei rate de schimb stabile, ministrul dezvoltării economice (și fost viceguvernator al MNB) Márton Nagy părea să rămână fidel opiniilor sale anterioare, spunând: „Orice referire publică la nivelul cursului de schimb de către factorii de decizie în materie de politică economică este extrem de dăunătoare”, deoarece ar trebui să fie lăsată la latitudinea pieței să determine cursul de schimb.