Presa din Algeria anunță că Petre Roman ar urma să fie trimis special al ONU în Sahara de Vest și critică decizia, numindu-l pe Roman ”pro-marocan”/ Algeria și Maroc își dispută de zeci de ani Sahara Occidentală
Presa din Algeria anunță că Petre Roman ar urma să fie trimis special al ONU pentru a normaliza relațiile din Sahara Occidentală, citând surse oficiale de la New York.
Astfel, secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, ar intenționa să îl trimită pe fostul premier român Petre Roman (74 de ani), în locul fostului președinte german Horst Köhler, care și-a dat demisia din această funcție în mai 2019.
Jurnaliștii algerieni susțin că decizia ONU de a-l trimite pe Roman să facă pace în Sahara de Vest este cel puțin ”surprinzătoare”, dat fiind faptul că, în viziunea algerienilor, fostrul premier român este ”pro-marocan”.
Ziarul El Watan cataloghează discursurile publice ale fostului premier român drept ”în favoarea tezelor coloniale marocane”, iar o eventuală numire a lui Roman în această funcție ar însemna ”un impuls” dat Marocului în încercările sale de a prelua Sahara Occidentală.
- ”Este suficient să spunem că, dorind să-l numească pe Petre Roman ca trimis special pentru Sahara Occidentală, secretarul general al ONU nu vrea să facă altceva decât să încredințeze gestionarea dosarului conflictului din Sahara Occidentală unui aliat al Rabatului (capitala Marocului, n.red.) Ceea ce ar fi extrem de grav. Aceasta este ceea ce s-ar putea numi un conflict de interese”, notează jurnaliștii algerieni. Vezi articolul integral aici.
Sahara Occidentală este o fostă colonie spaniolă, în prezent un teritoriu disputat de mai multe decenii între Maroc, cu care se învecinează, și luptătorii pentru independență concentrați în Frontul Polisario, susținuți de Algeria.
În prezent, ONU consideră Sahara Occidentală un ”teritoriu neautonom”, în absența unei reglementări definitive. ONU a dus o serie lungă de negocieri cu Maroc și Frontul Polisario, având ca observatori statele vecine Algeria și Mauritania însă în lipsa unei înțelegeri, acestea au fost suspendate în martie 2019.
La sfârșitul anului trecut, președintele american Donald Trump a recunoscut suveranitatea Marocului asupra Saharei Occidentale, la schimb cu normalizarea relațiilor dintre Maroc și Israel.
În urma deciziei lui Trump, SUA au ”redesenat” ceea ce Trump a numit „o nouă hartă oficială” a Marocului, integrând Sahara Occidentală în teritoriul acestuia, iar inaugurarea a avut loc în cursul unei ceremonii organizate la ambasada SUA din Rabat, capitala Marocului.
Frontul Polisario a respins imediat și categoric ”noua hartă” a vecinătăților. Dacă ar fi numit trimis special al Organizației Națiunilor Unite în Sahara Occidentală, Petre Roman ar trebui, printre altele, să gestioneze tensiunile din această regiune și să contribuie la normalizarea relațiilor dintre statele care își dispută teritoriul.
sursa foto: Facebook/ Petre Roman
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
24 comentarii