G4Media.ro

Presa elenă: Întârzieri și de nouă ore la punctele de trecere a…

Sursa Foto: Facebook/ Halkidiki

Presa elenă: Întârzieri și de nouă ore la punctele de trecere a frontierei spre Grecia / Turiștii sunt furioși

Întârzierile de la punctele de trecere a frontierei grecești i-au înfuriat pe turiștii din Balcani care se arată deosebit de deranjați de această situație, scrie publicația elenă Thess Today, citată de Rador. „Rușine, rușine, inacceptabil”, cu aceste cuvinte, turiștii români, bulgari sau sârbi comentează lungul proces de control de la punctele de intrare în Grecia, la care sunt supuși și anul acesta cei care aleg să-și petreacă vacanța în nordul Greciei.

Așteptările lungi care pot depăși uneori chiar și nouă ore la punctele de trecere de la Promachonas și Evzonoi afectează renumele turismului grecesc pe piața balcanică. În ciuda faptului că turismul rutier are un rol esențial, fiind principalul furnizor de turiști pentru Salonic și Halkidiki, treptat, oamenii mai înstăriți din Balcani abandonează ideea de „summer in Greece”, optând pentru destinații învecinate cu mai puține… obstacole.

Președintele Camerei de Comerț Eleno-Sârbe a Greciei de Nord, cofondatorul Parthenon Real Estate și evaluator imobiliar autorizat, Kostas Georgakos, afirmă pentru Thesstoday.gr că turiștii din Serbia, Bulgaria, România, Macedonia de Nord care au trecut prin calvarul de la frontieră își împărtășesc experiența pe internet, punând Grecia într-o lumină negativă. „Ei scriu „rușine”, „rușine”, „inacceptabil” în postări, în comentariile de pe paginile turistice și chiar în recenzii”, spune el, explicând că astfel de catalogări influențează în sens negativ cititorii, care visează la o călătorie cu mașina în Grecia.

Reorientare spre Turcia, Muntenegru și sudul Greciei

„Când așteaptă de la două până la nouă ore în mașinile și microbuzele oprite, împreună cu familiile lor pentru controlul la frontieră, este logic să fie furioși și să aleagă altă destinație la următoarea călătorie”, spune Georgakos, estimand că treptat, turiştii mai bogați vor prefera alte destinaţii, lăsând zona Halkidiki, Salonicul şi nordul Greciei pentru turiştii balcanici cu portofele mai puțin generoase.

„Cei cu o situație financiară foarte bună nu vor aștepta la cozi să vină în Grecia, vor începe treptat să prefere Turcia, Muntenegru și sudul Greciei sau alte țări”, subliniază Georgakos, avertizând că „singurii care nu vor fi afectați vor fi turiștii din Balcani cu o situație economică mai proastă, care nu cheltuiesc sume apreciabile, deoarece mulți vin cu provizii de mâncare din propria țară, dar atunci va fi prea târziu să ne plângem”.

Trebuie luate măsuri pentru controale mai rapide

Ca soluție pentru o mai bună funcționare a punctelor de trecere, dar și pentru a nu pune la încercare răbdarea turiștilor, Georgakos subliniază că este imperios necesar să se ia măsuri imediate pentru controale mai rapide la punctele de intrare în Grecia pentru că, altfel, și în ​​această vară se va repeta aceeași situație „Este nevoie de mai mulți angajați la frontieră, de detașări sau redistribuiri, pentru a evita această așteptare”, mai spune președintele Camerei de Comerț Eleno-Sârbe a Greciei de Nord.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

12 comentarii

  1. Asta nu e o stire…
    stire era daca se putea verifica real-time pe o pagina de internet cate autovehicule sunt procesate in fiecare ora la fiecare punct de trecere…
    Vad ca sunt camere Web publice in acele puncte…

  2. Un minim de creier daca ar avea acest popor votant al psd ului, nu ar calca in veci in Grecia si Turcia, in afara unor vizite de 1-2 nopti. Tari pline de nimic

    • Mhm… zona care a zămislit cea mai veche civilizație a continentului e plină de nimic. Interesant!
      Realizezi că, la vremea la care ăștia, în nimicul lor, dezbăteau sexul îngerilor, strămoșii tăi se legănau încă de coadă în pădurea Băneasa?

    • @Petru
      Da, asa este. Nu veni, ca si asa suntem foarte multi.🤣

    • @Petru – Sunt acri strugurii, nu-i asa? Tari pline de nimic? Da’ tu de ce calatoresti, in general? Sa vezi ce? Ai di capu’ tau!

    • @petru ai emis o judecata plina de fracturi logice din mult puncte de vedere

  3. daca romania / grecia / bulgaria ar elimina controalele dintre ele si ar intari puntele de frontiera externe UE ar putea fi o solutie alternativa Schengen
    coridorul spre Alexandroupol are nevoie de o astfel de politica pana olandezii vor fi fortati sa ne accepte (alaturi de austria si suedia)

    • Grecia este deja in Schengen.
      Eu nu inteleg ceva si PUTE. Nici presa nu intreaba nici conducatorii mult iubiti nu ne spun:
      – De ce mai exista control la frontiera intre Romania si Bulgaria? Ambele tari au indeplinit complet si sunt integrate in Schengen – atunci DE CE mai exista controale? Nu vi se pare cel putin dubios?
      – De ce exista control la intrarea in Romania din Ungaria? Ungaria e in Schengen, Romania este pregatita 100% (asta inseamna integrata in sistemul Schengen, nu e ceva de care te apuci dupa ce intri) – deci de ce mai exista control acolo??

      Nu vi se pare super-dubios? Cineva ne minte cu nerusinare,.

  4. Multumim Austria …mamii voastre de nazisti

    • Ok, ii porcaim pe austrieci, dar aici nu e vorba doar de Shengen. Frontierele dinspre vest sunt si ele foarte lente, vorbim de Serbia si Macedonia, care nu sunt in UE din alte motive decat Austria. La greci merge destul de repede, intre Serbia si Macedonia e durerea. Pentru cei care nu merg prin Bulgaria.

  5. @petru
    γαμι σον ρε μαλλακα !!!!