G4Media.ro

Presa elvețiană: Angajarea a doi străini la Ditrău şochează

Presa elvețiană: Angajarea a doi străini la Ditrău şochează

O comună din România se revoltă pentru a protesta împotriva angajării a doi sri-lankezi într-o fabrică. Angajarea a doi sri-lankezi într-o brutărie la Ditrău, o comună mică românească, a declanşat furia unei părţi a locuitorilor, scrie ziarul elvețian Le Matin, preluat de Rador.

Publicația din Elveția remarcă faptul că localnicii au fost conduși de preot și s-au declarat împotriva primirii de străini. După o manifestaţie şi înmulţirea vorbelor agresive împotriva noilor angajaţi, primarul localităţii rurale de 5.500 de locuitori a organizat sâmbătă o adunare cu localnicii.

“Spuneţi-ne ce vă face probleme ca să putem să îndreptăm lucrurile (…). Avem două subiecte: conflictul între conducerea brutăriei şi comunitate, ca şi, desigur, problema muncitorilor străini”, le-a spus Elemer Puskas, primarul din Ditrău celor circa 300 de participanţi, potrivit jurnaliştilor prezenţi.

Conduşi de preotul catolic din localitate, cei prezenţi au rostit o rugăciune înainte de a dezbate pe marginea îngrijorărilor lor. Miercuri, preotul şi circa 200 de locuitori au manifestat pentru a cere plecarea celor doi sri-lankezi, spunând că se tem de un “aflux” de străini în această localitate locuită de o populaţie de limbă şi cultură maghiară.

Acelaşi grup a creat pe Facebook o pagină intitulată “Vrem un Ditrău fără migranţi” şi a cerut organizarea unui referendum local împotriva angajării de muncitori imigranţi. Au existat ameninţări împotriva proprietarilor locuinţelor pe care le-au închiriat cei doi salariaţi. Veniţi la Ditrău în ianuarie, ei s-au mutat într-o localitate vecină. “Este rezultatul discursului anti-migraţie, foarte prezent în regiune şi în Europa”, şi-a exprimat regretul preşedintele Consiliului românesc anti-discriminare, Csaba Asztalos.

Comunitatea maghiară din Transilvania, din care provine şi Csaba Asztalos, este “conectată” la media din Ungaria, care se raliaza poziţiilor prim-ministrului populist al Ungariei, Viktor Orban, a adăugat el.

Penurie de mână de lucru

Patronii fabricii de pâine, care are 90 de angajaţi, afirmă că au căutat zadarnic să angajeze localnici, în situaţia în care România se confruntă cu o gravă penurie de mână de lucru. Sâmbătă, unii participanţi la adunare au reproşat fabricii că nu oferă condiţii de muncă satisfăcătoare.

La sfârşitul întâlnirii, conducerea fabricii a arătat într-un comunicat că se angajează să-i mute pe cei doi salariaţi sri-lankezi într-un alt loc de muncă în afara comunei, fără a preciza pe ce fel de post.

Serviciile de poliţie judeţene au anunţat de altfel sâmbătă deschiderea unei anchete pentru incitare la ură şi la discriminare. Cu o populaţie de 19,5 milioane de locuitori, România a pierdut în utimii 30 de ani circa 4 milioane de locuitori plecaţi să ocupe locuri de muncă mai bine plătite în străinătate. În 2020, ţara intenţionează să recruteze din afara Uniunii Europene 30.000 de muncitori, în special originari din Asia, adică cu 10.000 mai mulţi decât cota din 2019.

Traducere Rador: Gabriela Sîrbu

Foto: Captură Le Matin

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. apa la moara pentru euroscepticii care nu vor romani pe piata de munca din vest 🙂
    felicitari Ditrauuuuuuuuuuu…la mai mareeeee!!!

    • C de la ce vine? De la Cacat.
      Tu te auzi mai baiete?

    • Dnu’ Gabriel, sa traiti, se vede imediat ca sunteti un intelectual fin si rasat. Si mai ales deosebit de inteligent. Respectele mele!

  2. ce ai facut, g4media? ai schimbat titlul articolului?
    initial, ati spus ca presa franceza a zis asta :))))

  3. Neo marxismul da chix.