G4Media.ro

Presa maghiară de opoziție: Grupul Vișegrad 4 a devenit disfuncțional

Foto: Țările din grupul Visegrad / Sursa: Defense Europe

Presa maghiară de opoziție: Grupul Vișegrad 4 a devenit disfuncțional

Analiză a publicației maghiare de opoziție Nepszava, preluată de Rador: 

Ungaria a preluat președinția Grupului de la Vişegrad (Ungaria, Polonia, Slovacia şi Cehia – V4) de la Polonia, la 1 iulie 2021, iar la sfârşitul acestei luni va preda ștafeta Slovaciei. Cu toate acestea, presa slovacă nu aminteşte de loc de această schimbare a gărzii, cu atât mai mult cu cât Slovacia va deține, tot din luna iulie, și președinția rotativă a cooperării regionale a celor trei din Slavkov (S3). S3 este, de asemenea, un forum pentru cooperarea regională în Europa Centrală, înfiinţat de Cehia, Austria şi Slovacia, în 2015, cu scopul de a fi o alternativă la V4.

La aceea vreme, Grupul de la Visegrad era în proces de divizare, alianța iliberală anti-UE ungaro-polonă încă funcționa, dar conducerea Cehiei şi Poloniei se îndepărta tot mai mult de axa Budapesta-Varșovia.

Schimbarea guvernelor şi a şefilor de stat din Cehia şi Slovacia a adâncit şi mai mult această prăpastie, iar V4 a devenit, practic, un cadru formal, gol. Motto-ul președinției ungare, care a început în iulie anul trecut, a fost „V4 – Să pornim din nou Europa”, însă în locul acestui motto a fost îngropată însăși cooperarea de 30 de ani, dacă nu definitiv, dar cel puţin temporar.

Iar peste asta războiul Rusiei împotriva Ucrainei a venit ca o lovitură de grație, cu toate că V4 dădea deja semne de pierire. Încă de la începutul anului, criticile membrilor noului guvern ceh la adresa conducerii iliberale ungare și poloneze au început să se intensifice, iar premierul Petr Fiala a spus că există viață şi în afara V4.

În relaţiile ungaro-slovace, după preluarea conducerii Ministerului de Externe în noul guvern, în primăvara lui 2020, de liberalul Ivan Korcok, au apărut tot mai multe tensiuni, Budapesta şi Bratislava nu au reşit să găsească un numitor comun pe care să se întemeieze această cooperare.

Poziția ungară față de războiul din Ucraina a spulberat definitiv V4. Premierul ceh Petr Fiala nu a mai participat la consultările obişnuite a liderilor Grupului de la Visegrad care a avut loc în martie înainte de summitul UE de la Bruxelles, şi a preferat să discute cu omologul său austriac. Președinția ungară a fost nevoită să renunțe la întâlnirea miniștrilor apărării din Grupul de la Visegrad programată la Budapesta, după ce ministrul ceh al apărării Jana Cernochová și-a justificat public absența spunând că „petroiul rusesc ieftin este mai important pentru Guvernul ungar decât sângele ucrainenilor”.

Evident că pentru Guvernul lui Viktor Orbán cea mai mare lovitură este îndepărtarea Varşoviei de Ungaria, ceea ce este un fapt real incontestabil. Aliații iliberali polonezi ai lui Orbán – Jaroslaw Kaczynski, Mateusz Morawiecki – îl critică pe rând pe premierul ungar. Pe 15 martie nici participanţii Marşului Păcii nu au vrut să vină la Budapesta, iar preşedintele Andrzej Duda nu l-a primit pe János Áder, care dorea să facă o vizită de rămas bun în Polonia de Ziua Prieteniei Polono-Ungare.

Traducerea Rador: Rozália Gănciulescu / Foto: Țările din grupul Visegrad / Sursa: Defense Europe

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Să fie Vîșegrad 3, fără unguri.

  2. Vişegrad este un oraş din Ungaria
    https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Visegr%C3%A1d

    • Visegrád, oraș în județul Pesta, Ungaria;
      Višegrad, oraș situat în estul Bosniei și Herțegovinei;
      Grupul de la Visegrád, organizație de cooperare formată din Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria;
      Vișegrad, sat în regiunea Kărdjali, Bulgaria.
      Vysehrad, cetate fortificata în Cehia

  3. orban pupa kouru lui vladolf putler piana il inghite…a facut ungaria disfunctionala …acum e footitionala😂😂😂😂😂