Presa maghiară jubilează după declarația lui Ludovic Orban despre valorile tradiționale: Campanie conservatoare în partidul român de guvernământ / Ce cred analiștii de la Budapesta
Oficiosul guvernamental Magyar Nemzet, care susține guvernul condus de Viktor Orban, de orientarea conservatoare, marchează într-un articol faptul că în PNL are loc o ”campanie conservatoare”. Ziarul analizează ultimele declarații ale liderului liberal, Ludovic Orban, aflat în competiție cu Florin Cîțu pentru șefia PNL, și concluzionează că Orban speră să câștige simpania celor 5000 de delegați care vor vota la congresul din septembrie. Într-un alt articol, Magyar Nemzet titrează în clar: ”România împărtăşeşte poziţia lui Viktor Orbán. ”
Redăm mai jos integral articolul din Magyar Nemzet:
”Ludovic Orban, preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul principalului partid de guvernământ, a vorbit în cadrul unui eveniment organizat la Bacău despre importanţa conservatorismului, a reprezentării valorilor tradiţionale, a susţinerii familiei şi bisericii.
Discursul politicianului face parte din campania care precede Congresul PNL din septembrie. Orban încearcă să-şi păstreze funcţia de lider al partidului, dar rivalul său, primul ministru Florin Cîţu, a câştigat în ultimele săptămâni susţinerea tot mai multor organizaţii de partid locale.
„PNL trebuie să susţină valorile tradiţionale ale românilor, familia şi biserica, iar partidul trebuie să se apropie mai mult de lumea satelor româneşti. Trebuie să fim un partid care să fie legat puternic de biserică şi care consideră morala creştină drept baza moralei publice” – a evidenţiat Ludovic Orban.
Fostul premier a criticat USR, partenerul de coaliţie al PNL, ai cărui reprezentanţi „sunt ca şi cum nu s-ar fi născut în această ţară”. După cum a spus preşedintele PNL, „niciodată nu i-am văzut alături de simbolurile tradiţionale româneşti, dar nici jurând pe Biblie sau făcându-şi cruce”.
De altfel, în urmă cu câteva zile în România s-a publicat sondajul, potrivit căruia majoritatea românilor ar vota o forţă politică naţionalistă care susţine valorile religioase, familia tradiţională, având o orientare naţională.
Anterior politologul român Cristian Pîrvulescu atrăsese atenţia asupra faptului că în interiorul PNL s-a consolidat „lobbiul evanghelist, penticostal, neoprotestant” grupare care îl susţine pe Cîţu împotriva lui Orban. Într-o declaraţie acordată cotidianului transilvan Krónika, analistul de la institutul budapestan pentru probleme externe Zsolt Pászkán a opinat că declaraţia de acum a fostului prim ministru face parte din campania desfăşurată în vederea câstigării funcţiei de lider al partidului.
În opinia lui Pászkán, „odată ce în organizaţiile locale au început schimbări de persoane care din punctul de vedere al lui Orban sunt destul de dezavantajoase, sondajul dat publicităţii săptămâna trecută i-a venit acestuia ca o mănuşă şi i-a permis să recurgă la o nouă tactică. Potrivit planurilor, la congresul de alegeri programat pentru septembrie nu urmează să participe doar liderii din teritoriu, ci vor fi în total 5.000 de delegaţi, iar Orban se aşteaptă ca majoritatea delegaţilor să nu urmeze neapărat indicaţiile liderului din teritoriu”.
Sursa: Magyar Nemzet/ Rador/ Traducerea: Imola Stănescu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
24 comentarii