G4Media.ro

Presa maghiară: Noi dezvăluiri ale abuzurilor asupra minorilor din casele fundației lui…

Foto: Pixabay

Presa maghiară: Noi dezvăluiri ale abuzurilor asupra minorilor din casele fundației lui Csaba Böjte din Transilvania / Educatorii caselor de copii administrate de Fundația Sfântul Francisc din Deva au comis zeci de infracțiuni sexuale împotriva minorilor

Mass-media din Ungaria revine cu noi relatări despre abuzurile comise de educatorii fundației Sfântul Francisc, care deține mai multe centre pentru minori în localități din Transilvania.

După ce anul trecut, în vară, s-a scris despre faptul că unul dintre educatorii caselor de copii ar fi comis infracțiuni sexuale împotriva a aproximativ o duzină de minori în cursul zece ani, între 2007 și 2017, acum apar noi date.

Scopul fundației, înființată în 1993 de călugării franciscani din Transilvania, este de a „ajuta pe cei mai mici aflați în necazuri și în situații dificile”, conform descrierii de pe site-ul organizației, pe lângă școli și creșe, aceștia administrează 22 de stabilimente pentru copiii orfani sau aflați în dificultate.

”Ceea ce se întâmplă cu cei care intră în sistem de mici copii depinde practic doar de competența și bunăvoința șefilor de case. Nici controlul intern al fundației, nici sistemul de stat nu sunt în măsură să asigure protecția efectivă a copiilor și nu există niciun mecanism de filtrare a tipului de oameni care se pot apropia de copii.

Am primit informații despre abuzuri grave în legătură cu mai multe locuințe ale fundației, dar și printre aceștia s-a remarcat și casa de copii Sfântul Iosif din Sovata. În total, am reușit să discutăm cu mai mult de o duzină de foști copii adoptivi și foști asistenți maternali, iar cei mai mulți dintre ei au raportat condiții haotice și abuzuri severe și regulate asupra copiilor”, scrie Merce.

Un exemplu în acest sens este Mónika Bogár, care, potrivit acesteia, a fost forțată să facă acte sexuale la vârsta de 15 ani, în jurul anilor 2015-16, de șeful orfelinatului de la acea vreme. Bărbatul a fost în cele din urmă scos din locuință, însă autoritățile nu au fost sesizate de nicio persoană însărcinată cu creșterea fetei și nu i-au oferit ajutor.

„S-a întins pe pat și mi-a spus să-i fac sex oral. Nu puteam face nimic, am făcut ce mi-a spus pentru că îmi era frică de el, pentru că știam de ce este capabil. După ce actul a avut loc, stăteam pe pat, iar el a fugit, a trântit ușa în urma lui. Pur și simplu nu știam ce să fac, am stat acolo goală, dezamăgită, umilită. M-am acoperit și am început să plâng. M-am urât, îmi era rușine de mine, îmi era rușine de trupul meu. M-am simțit ca o cârpă, nu mai aveam stima de sine după aceea, nu mai aveam onoare. Știam că dacă se află vor fi probleme. Acest lucru m-a afectat, eram și eu singură, nu era nimeni în cameră, nimeni să spună, toată lumea era plecată”, relatează ea una din scene.

Jurnaliștii maghiari subliniază că fundația are și merite: din 1993, aceasta a jucat un rol important în educația a mii de copii, majoritatea trăind în sărăcie extremă.

”Majoritatea educatorilor și voluntarilor pe care i-am întâlnit direct și indirect sunt oameni dedicați și am dori să recunoaștem munca lor dezinteresată. Ei și alți angajați ai fundației au îmbunătățit mult condițiile de viață ale numeroșilor copii încredințați în grija lor”, precizează autorul articolului.

Csaba Böjte este un călugăr franciscan, scriitor și activist social din România. Are 64 de ani și s-a născut în Cluj.

Citiți întregul articol în Merce.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...