Președinta Ungariei, în vizita din România: ”Maghiarii din Transilvania nu pot contribui la prosperitatea Ungariei și a României decât păstrându-și identitatea”
Preşedintele Ungariei, Novak Katalin, afirmă că maghiarii din Transilvania nu pot contribui la prosperitatea Ungariei şi a României decât păstrându-şi identitatea.
Ea a participat, sâmbătă, la un eveniment organizat de Ziua Unităţii Reformate din bazinul carpatic, prilej cu care a fost dezvelită o statuie a lui Gabriel Bethlen, principe al Transilvaniei în secolul al XVII-lea.
„Ieri, aici, în sudul Transilvaniei, ne-am întrunit în zece biserici pentru a celebra. Ne-am întrunit bucuroşi unii de alţii, mulţumiţi de retrospectiva unui lung deceniu de construiri fără de seamăn, rezultat al eforturilor conjugate ale patriei mamă şi comunităţilor maghiare reformate, catolice, evanghelice, unitariene de aici. Mulţumesc celor care contribuie la acest efort, mulţumesc celor care înţeleg că rămânerea comunităţilor maghiare din Transilvania pe pământurile natale, prosperitatea comunităţilor noastre înrădăcinate în afara graniţelor, este o valoare şi un interes comun, care niciodată nu se întoarce împotriva altora”, a afirmat, preşedintele Ungariei, potrivit traducerii asigurate de organizatori pe un ecran.
Novak Katalin a evocat, în discursul său, personalitatea lui Bethlen Gabor (Bethlen Gabriel, Principe al Transilvaniei între 1613 şi 1629 – n.r.), despre care a spus că nu este dat uitării la 400 de ani de la domnia sa.
„Bethlen Gabor ne obligă să construim prin credinţă, cu credinţă pentru perenizarea credinţei noastre. Fără încrederea în providenţa divină, munca de-o viaţă a lui Bethlen rămâne inexplicabilă şi de neînţeles, căci el, atunci, prins între doi păgâni, a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă pentru ţară (…). Cum să poţi construi dacă pe de o parte se dezlănţuie turcii şi tătarii, pe de altă parte te asupresc austriecii şi germanii şi te mai ameninţă şi ostilităţile interne? Numai cu credinţă. În ciuda tuturor relelor, această credinţă le-a dat putere celor care nu au dat bir cu fugiţii, deşi nu mai aveau nicio speranţă (…). Şi ei nu numai că au rămas în Transilvania, dar această credinţă vie, în ciuda tuturor relelor, i-a făcut să stea locului, să aibă copii, să înfiinţeze şcoli, să fie dascăli, să ţină slujbe, să cultive pământul şi la nevoie să se apere înarmaţi”, a spus preşedintele ungar.
Potrivit acesteia, maghiari din Transilvania „sunt încă maghiari în pofida greutăţilor”.
„A rămâne şi a prospera pe acest pământ este rezultatul convingerii general valabile a comunităţilor, familiilor, oamenilor de rând energici şi personalităţilor de vază. Credinţa maghiarilor transilvăneni este o credinţă păstrată în pofida situaţiei. Maghiarii din Transilvania nu sunt doar maghiari, ei sunt încă maghiari în pofida greutăţilor. Ei ştiu din adâncul sufletului că pot contribui cu adevărat la îmbogăţirea patriei mamă şi a pământului lor natal doar dacă păstrează dulcea noastră limbă maternă, dacă preţuiesc şi transmit obiceiurile, costumele şi mândria moştenite de la strămoşii noştri. Ei nu pot contribui la prosperitatea Ungariei şi a României decât păstrându-şi identitatea”, a declarat Novak Katalin.
Oficialul maghiar a mai spus că principele Gabriel Bethlen a fost capabil să guverneze şi să conducă poporul nu datorită avuţiilor, puterii sale sau privilegiilor moştenite, ci datorită înţelepciunii, datorită determinării sale neclintite de a negocia cu oricine, de a înfrunta pe oricine la nevoie şi de a se reconcilia cu oricine pentru a salva Transilvania.
„Dar, în cele din urmă, cel mai important pentru el era totdeauna supravieţuirea, securitatea şi prosperitatea poporului său. Aceasta este esenţa politicii nobile a lui Bethlen, de a servi binele public, binele maghiarimii. De aceea nu-l dăm uitării. Pentru că noi avem aceeaşi menire, să negociem, să încheiem acorduri, să căutăm aliaţi, să deschidem uşi pentru o viaţă din ce în ce mai bună a maghiarilor. Şi tot ce facem să fie şi spre binele celor dispuşi să coopereze şi să ne fie aliaţi. Acesta este viitorul Europei Centrale. Căutăm aliaţi pentru a evita războiul cu arme, pentru ca războiul ideologic împotriva ordinii divine a creaţiei, familia să rămână familie, bărbatul bărbat, femeia femeia, şi naţiunea să fie cadrul vital natural al coexistenţei noastre”, a mai spus Novak.
Peste o mie de oameni au participat sâmbătă la Alba Iulia la Ziua Unităţii Reformate organizate de Eparhia Reformată din Ardeal. Novak Katalin a fost însoţită la eveniment de unul dintre copiii săi.
sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Facebook/ Novák Katalin
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
37 comentarii