G4Media.ro

Președintele Abbas: Nu va exista pace în Orientul Mijlociu fără respectarea „drepturilor…

Sursa foto: JENS SCHLUETER / AFP

Președintele Abbas: Nu va exista pace în Orientul Mijlociu fără respectarea „drepturilor legitime” ale palestinienilor

Preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene, Mahmoud Abbas, a avertizat joi la Adunarea Generală a ONU că nu va exista pace în Orientul Mijlociu fără respectarea „drepturilor legitime” ale palestinienilor, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Cei care cred că pacea poate prevala în Orientul Mijlociu fără ca poporul palestinian să se bucure de toate drepturile naţionale legitime s-ar înşela”, a denunţat Abbas la începutul discursului său la ONU.

De la începutul anului, violenţele legate de conflictul israeliano-palestinian s-au înmulţit şi au dus la moartea a cel puţin 226 de palestinieni, 32 de israelieni, a unei ucrainence şi a unui italian, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza unor surse oficiale.

Acest bilanţ include, de partea palestiniană, combatanţi şi civili, iar de partea israeliană – majoritatea civili şi trei membri ai minorităţii arabe.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Palestinienii acolo sunt un fel de ț la noi

  2. Nu va exista pace în regiune atâta timp cât partidele Fatah şi Hamas sunt la putere şi abuzează de palestinieni.