G4Media.ro

Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop: Noul ministru al Educației Daniel David…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop: Noul ministru al Educației Daniel David este un „intelectual curajos crescut în altă școală decât a mea” / „Sub masca progresismului, neo-marxismului este ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”

Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, l-a calificat drept „un intelectual curajos” pe noul ministru al Educației, Daniel David, într-un recent podcast Cluj24.ro, citat de Edupedu.ro, dar în același timp, el l-a prezentat pe demnitar prin prisma opoziției tradiționaliști-progresiști. Pop – care, asemenea lui David, a fost rector al Universității Babeș-Bolyai – s-a plasat în tabăra tradiționalismului, pe când pe David l-a prezentat a fi „crescut în altă școală decât a mea”, după care a continuat să se refere la „școala nouă progresistă”. În același dialog, el a criticat această tendință „progresistă” prin prisma scuzelor oferite de „un șef de stat” pentru greșeli din trecut, atitudine despre care președintele Academiei spune că „prostie mai mare nu există”.

În cadrul interviului, publicat pe 31 decembrie 2024, Ioan Aurel Pop a spus că înțelege condamnarea unor lucruri din trecut, dar că scuzele „unui șef de stat de astăzi, nu îl numesc” pentru greșelile înaintașilor sunt „o imensă prostie”. El a plasat astfel de scuze în curentul progresist: „Ceea ce se petrece astăzi sub masca progresismului, neo-marxismului este ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, o teorie care a condus omenirea primitivă (…)”

În interviul pentru Cluj24.ro, Ioan Aurel Pop face o serie de comentarii despre concepte precum naționalismul și, în context, face trimitere la psihologia popoarelor, indicând faptul că și Daniel David „are chiar o lucrare despre psihologia poporului român”. El comentează că numirea lui Daniel David este „un act normal, într-o societate normală”, dar continuă prin a sublinia diferențele de gândire dintre el și demnitar, făcând trimitere la „noua școală progresistă”.

Citește articolul complet pe Edupedu.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Hopa! Suntem pe drumul cel bun!

  2. S-a trezit și comunistul de Pop să latre la luna

  3. Nu a apucat să ia încă nicio decizie că e și criticat.

  4. Daniel, un bolsevic ordinar aparator de plagiat

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.