UPDATE Președintele ADR și alte două persoane din conducerea instituției, infectați cu Covid-19
Știrea inițială
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), instituție cu rang de minister subordonată direct premierului, lovită de criza epidemiei de Covid-19. Atât președintele instituției, Sabin Sărmaș, cât și alți doi angajați din structura de conducere au fost depistați pozitiv, în intervalul 29-30 septembrie.
ADR a transmis un comunicat de presă în care anunță că s-au luat toate măsurile care se impun în relația cu autoritățile competente în vederea respectării măsurilor de protecție pentru angajați și colaboratori.
„În regim de urgență, au fost informate toate departamentele din cadrul instituției și au fost luate toate măsurile care se impun în relația cu autoritățile competente, precum și măsurile de protecție pentru colegi și colaboratori. În prezent, în cadrul Autorității pentru Digitalizarea României, angajații își desfășoară activitatea în regim mixt – prezență fizică și telemuncă, cu respectarea dispozițiilor legale”, se precizează în comunicatul transmis de ADR.
Potrivit informațiilor G4Media, președintele ADR, Sabin Sărmaș, este internat în acest moment într-unul din spitalele suport SARS-CoV2 din Cluj Napoca, prezentând simptome ușoare, specifice virusului.
Sursa Foto: Facebook/Sabin Sărmaș
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank