G4Media.ro

Preşedintele Aleksandar Vucic le cere etinicilor sârbi din Kosovo să demonteze baricadele:…

Sursa foto: European Council

Preşedintele Aleksandar Vucic le cere etinicilor sârbi din Kosovo să demonteze baricadele: Am primit garanţii din partea Statelor Unite şi a Uniunii Europene că niciunul dintre sârbii din Kosovo care au participat la proteste şi care au ridicat baricade nu va fi urmărit penal sau arestat

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic i-a îndemnat pe etnicii sârbi din Kosovo să pună capăt protestelor împotriva guvernului de la Pristina, asigurându-i că nu vor fi puşi sub urmărire penală, a declarat miercuri un oficial de la Belgrad, citat de Reuters, citată de News.ro

„Am primit garanţii din partea Statelor Unite şi a Uniunii Europene că niciunul dintre sârbii din Kosovo care au participat la proteste şi care au ridicat baricade nu va fi urmărit penal sau arestat”, a declarat Petar Petkovic, şeful biroului guvernamental al Serbiei pentru Kosovo, într-un briefing de presă.

„Am primit, de asemenea, garanţii că forţele de securitate din Kosovo nu vor veni în nordul majoritar sârb fără acordul comandantului KFOR şi al reprezentanţilor populaţiei locale”, a mai declarat Petkovic, referindu-se la forţa de menţinere a păcii KFOR condusă de NATO.

Petkovici a subliniat că însuşi preşedintele Aleksandar Vucic le cere sârbilor din nord să îndepărteze baricadele. Vucic urma să se întâlnească miercuri seara, lângă graniţa cu Kosovo, cu reprezentanţi ai etnicilor sârbi.

Anterior, miercuri, Statele Unite, NATO şi Uniunea Europeană au îndemnat ambele părţi la maximă reţinere.

„Cerem tuturor să dea dovadă de maximă reţinere şi să ia măsuri imediate pentru a detensiona necondiţionat situaţia”, au declarat într-un comunicat comun un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA şi o purtătoare de cuvânt a Uniunii Europene. De asemenea, ambele părţi au fost îndemnate să se abţină de la provocări, ameninţări sau intimidări. „Lucrăm cu preşedintele Vucic şi cu premierul (kosovar Albin) Kurti pentru a găsi o soluţie politică menită să atenueze tensiunile şi să realizeze progrese în interesul stabilităţii, securităţii şi binelui tuturor populaţiilor locale”, preciza comunicatul.

Kosovo şi-a închis miercuri principalul punct de trecere a frontierei cu Serbia, după ce sârbii au instalat baricade în această zonă, în una dintre cele mai grave crize din ultimii ani în regiune.

Kosovo, fostă provincie a Serbiei, şi-a declarat independenţa în 2008, dar Belgradul şi sârbii din nordul Kosovo au refuzat să o recunoască. Plăcuţele de înmatriculare ale etnicilor sârbi din Kosovo sunt în continuare emise de Serbia, motiv pentru care decizia Pristinei de a interzice acest lucru a dat naştere unor tensiuni în ultimele luni.

Statele Unite şi Uniunea Europeană mediază discuţiile pentru a rezolva problemele restante.

Tensiunile bilaterale sunt la cote ridicate încă de luna trecută, când etnicii sârbi din nordul Kosovo au demisionat din instituţiile statului, inclusiv din poliţie şi sistemul judiciar, din cauza deciziei guvernului kosovar de a înlocui plăcuţele de înmatriculare auto emise de sârbi.

Sârbii din nordul Kosovo au ridicat baricade şi au blocat drumurile timp de aproape trei săptămâni, după arestarea unui fost agent de poliţie, Dejan Pantic, de către poliţia kosovară. Eliberarea acestuia a fost una dintre principalele revendicări ale protestatarilor.

Între timp, poliţia kosovară şi forţele internaţionale de menţinere a păcii au fost supuse mai multor atacuri armate, iar Serbia şi-a pus forţele armate în stare de alertă maximă.

Marţi seară, zeci de manifestanţi au blocat, de asemenea, cu tractoare şi camioane, traficul pe partea sârbă a frontierei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. OK, iar pretul pt ca trogloditii nu vor fi urmariti penali va fi?… Asa patesc medievalii care cred ca daca iei furcile si topoarele obtii ceva, in final pierd de fiecare data.