Preşedintele american Donald Trump ar fi afirmat vineri că respectă Constituţia Statelor Unite și că după numărarea tuturor voturilor legitime va face lucrul corect
Preşedintele american Donald Trump a afirmat vineri că este „un realist” care va respecta Constituţia Statelor Unite după numărarea tuturor voturilor legitime, dar că aşteaptă să vadă cum procedează statele în certificarea rezultatelor finale ale alegerilor, a anunţat corespondentul Fox News, Geraldo Rivera, potrivit news.ro
„Pare ca un campion de categorie grea care are mai puţine puncte înainte de runda finală, dar care este hotărât să lupte, ştiind că toţi arbitri au atribuit lupta celuilalt. Cu toate acestea, va răspunde ultimului apel, în încercarea unui knockout despre care ştie că are şanse mici”, ar fi spus Riviera.
Pe de altă parte, presa americană relatează că Trump nu e dispus să-și admită înfrângerea în fața rivalului Joe Biden. Încă președinte în funcție, Trump a anunțat că ar vreasă se deplaseze la o adunare a susţinătorilor săi, de sâmbătă, de la Washington, pentru că aceştia vor să-şi exprime susţinerea faţă de el, relatează AFP.
„Îmi încălzeşte inima să văd toată această enormă susţinere, în special aceste adunări spontane care înfloresc în toată ţara, dintre care una de amploare sâmbătă în D.C. Aş putea chiar să încerc să trec să zic bună ziua. Alegerile au fost trucate”, a postat Trump pe Twitter”.
Sursa Foto: Donald Trump/Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
18 comentarii