Președintele american Joe Biden vrea să deschidă o tabără de detenţie pentru imigranţi în baza navală militară americană de la Guantanamo Bay
Președintele american Joe Biden vrea să deschidă o tabără de detenţie pentru imigranţi la Guantánamo Bay, în Cuba, din cauza unui val de imigranţi şi solicitanţi de azil la frontiera de sud a Statelor Unite, scrie The Guardian.
Biroul american al Imigraţiei a lansat o licitaţie prin care antreprenori privaţi să gestioneze acest centru pentru imigranţi, în baza navală militară americană de la Guatanamo, potrivit publicației citate.
„Cel puţin 10% din personal trebuie să vorbească fluent spaniola şi creola haitiană”, se arată în anunţul licitaţiei.
Anunţul a fost făcut public în presa americană la jumătatea lui septembrie, precizează The Guardian, iar apoi a fost postat pe site-ul de achiziţii guvernamentale Sam.gov.
Termenul limită de depunere a ofertelor este 1 octombrie se arată în anunţ. „Instalaţia are o capacitate de 120 de persoane şi va avea o populaţie zilnică estimată la 20 de persoane”, care poate creşte ”până la 400 de imigranţi” în cazul unei crize, se arată în anunţ.
Antreprenorul selecţionat urmează să asambleze corturi şi paturi de campanie în cazul unui aflux de migranţi arestaţi pe termen scurt.
„De asemenea, furnizorul de servicii este necesar să prezinte o listă cu cel puţin 50 de persoane care să răspundă exigenţelor minime prevăzute pentru un post de agent de pază neînarmat şi să dispună de un plan de urgenţă viabil pentru a desfăşura aceste persoane în 24 de ore de la notificare”, se precizează în anunţ.
Aproximativ 14.000 de refugiați au trecut fluviul Rio Grande în ultimele două săptămâni
Redeschiderea acestei instalaţii intervine în contextul în care aproximativ 14.000 de migranţi au traversat fluviul Rio Grande în ultimele două săptămâni. În această mulţime se află mii de femei şi copii, majoritatea din Haiti.
Haitienii fug de haosul din urma unui puternic cutremur, la jumătatea lui august, şi unor tulburări politice după asasinarea preşedintelui Jovenel Moïse.
Administraţia Biden şi-a intensificat expulzările cu avionul către Haiti în ultima perioadă. Însă Guvernul democrat a optat pentru altă strategie în domeniul imigraţiei, după ce a fost criticat de asociaţii de apărarea drepturlor omului, care-l acuză de trimiterea haitienilor către un pericol de moarte.
Administraţia lui Barack Obama a decis să închidă în 2017 această tabără de imigranţi – înfiinţată în 1991 – în care au fost găzduiţi zeci de mii de solicitanţi de azil cubanezi şi haitieni.
Sursa foto: Wikipedia/ U.S. Navy photo by Chief Mass Communication Specialist Bill Mesta
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu