G4Media.ro

Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov: Vom trece printr-un sezon greu şi…

Sursa foto: Pixabay

Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov: Vom trece printr-un sezon greu şi acum este de-abia începutul / Avem supraaglomerări în spitale / Nu avem o educaţie medicală în sensul preventiv şi nici strategia de sănătate a statului nu ne ajută foarte mult

Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Sandra Alexiu, a afirmat, vineri, la Prima News, că este doar începutul unui sezon greu, având în vedere că în România sezoanele de gripă sunt complicate din cauza ratei de vaccinare foarte scăzute. ”Avem supraaglomerării în spitale”, a arătat ea, citată de News.ro.

Sandra Alexiu a fost întrebată, la Prima News, dacă există o criză a medicamentelor pentru afecţiunile de sezon.

“Lipsesc medicamentele simptomatice de ceva timp. Cred că este o lună de când se găsesc cu mare dificultate. Vorbim de infecţii virale pentru care folosim medicamente simptomatice. Asta înseamnă că noi tratăm simptomele pacienţilor. Nu există medicamente care să omoare aceste virusuri, aşa cum folosim, de exemplu, în infecţiile bacteriene folosim antibiotice. Or la virusuri antibioticele sunt absolut inutile, de asta nu le folosim. Folosim medicamente simptomatice. Pentru febră folosim produsele cu paracetamol, pentru dureri musculare sau tot pentru febră folosim produse cu ibuprofen, folosim picături de nas, siropuri de tuse, lucruri din astea lipsesc, din păcate, de mai bine de o lună de zile ne confruntăm cu aceste lipsuri. Şi lucrurile lipsesc, mai ales în ceea ce priveşte medicaţia pentru copii. Mă refer la siropuri”, a afirmat Sandra Alexiu.

Ea a precizat că în România nu există o educaţie medicală preventivă.

“Noi nu avem o educaţie medicală în sensul preventiv şi nici strategia de sănătate a statului nu ne ajută foarte mult pentru că dacă ar exista anumite strategii de prevenţie şi oamenii ar trebui să se prezinte periodic pentru examene preventive, nu ne-am mai găsi în această situaţie. Într-un examen preventiv primeşti informaţii sau consiliere despre vaccinare şi faptul că gripa nu poate fi evitată decât prin vaccinare. Iată, avem trei virusuri pentru care avem la ora actuală mijloace de luptă şi pe care nu le folosim pentru că nu avem educaţie în acest sens. Există vaccinul împotriva COVID-19. Ştim foarte bine prin ce am trecut, cu toată pandemia şi cu tot ce înseamnă infodemia, acea epidemie de ştiri false. Asta a dus la scăderea vaccinării şi contra gripei. Şi pentru gripă avem un vaccin care are eficacitate importantă. Ne ajută să scăpăm de complicaţii şi să evităm decesele, mai ales la grupele de vârstă de care spuneam şi mai devreme. Iar pentru virusul sinciţial respirator avem în acest moment un anticorp monoclonal care este foarte util pentru copiii care sunt în grupa de risc. Avem cu ce să ne luptăm, dar cea mai grea luptă rămâne cea cu mentalităţile”, a explicat preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov.

Sandra Alexiu a adăugat că va fi un sezon dificil din punctul de vedere al virozelor respiratorii şi gripei.

“O să fie complicat, o să fie un un sezon destul de greu. Este un sezon greu şi în alte ţări, unde prevenţia este importantă. Numărul de cazuri este uriaş în ţări unde vaccinarea este importantă pentru că toată această colecţie de virusuri care au o virulenţă deosebită şi imunitatea noastră scăzută după doi ani de lock-down şi de lipsa mobilităţii şi asta ne va costa. Nu ştiu dacă putem să spunem că există o rezolvare sau o limită la care vom ajunge cu succes, cert este că vom trece printr-un sezon greu şi acum este de-abia începutul. Dar în România se cunoaşte deja că sezoanele de gripă sunt complicate din cauza vaccinării, care este foarte scăzută, avem în fiecare an epidemie de gripă, cazuri multe, decese la persoanele la risc. Avem supraaglomerării în spitale”, a mai afirmat Sandra Alexiu.

Ea a menţionat că în România acoperirea vaccinală împotriva gripei nu a fost niciodată mai mare de opt procente.

“Ca să ai o acoperire bună vaccinală şi să nu ai drame, trebuie să asiguri un procent mult mai mare. România nu s-a ridicat niciodată mai mult de opt la sută acoperire vaccinală contra gripei. Or, pentru o eficienţă mare, ar trebui să fie 75%”, a declarat preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Sărăcuții medici de familie… Cum nu mai pot ei de grija sănătății cetățenilor.

  2. La noi e cu dacia libera… anti-pesede, pro-psd.
    Sănătatea vine de la Domnu’

  3. deci propaganda aia mizerabila cu „stati in casa”, „purtati masca” de la toate televiziunile controlate de guvern Antena 3 Digi24 etc e inutila???

  4. Ati obligat batranii sa se vaccineze contra vointei lor. Multi au murit deja din cauza asta. O sa platiti toti pentru asta, gunoaielor!

  5. Care strategie in sanatate? Strategia aia cu sa mori cat mai repede cand te apropii de pensie ….