Președintele azer Ilham Aliev cere un „plan precis” de retragere a armenilor din Nagorno Karabah
Preşedintele azer Ilham Aliev a cerut duminică retragerea forţelor armene din Nagorno-Karabah, în a opta zi a luptelor care au loc în această enclavă între separatiştii armeni şi armata azeră, apreciind că autorităţile de la Erevan trebuie să-şi ceară scuze, relatează AFP, citată de Agerpres.
”Am o singură condiţie” pentru încetarea focului, a spus Aliev într-o alocuţiune televizată adresată naţiunii. ”Forţele armate (armene, nota redactorului) trebuie să părăsească teritoriile noastre”, a spus el, solicitând premierului armean Nikol Pachinian ”să-şi ceară scuze de la poporul azer”.
El a cerut ”în cele din urmă” ca Pachinian să definească un ”plan precis” de retragere a armenilor din Nagorno-Karabah. ”În acest caz, vom restabili regimul de încetare a focului”, a promis Aliev, insistând asupra faptului că Azerbaidjanul este pe cale să restabilească ”justiţia istorică”.
Armenia a decretat duminica trecută legea marţială şi a dispus o mobilizare totală a armatei în urma confruntărilor din regiunea Nagorno-Karabah, iar a doua zi Azerbaidjanul a anunţat o mobilizare parţială a armatei.
Cele două ţări din Caucaz au o dispută de lungă durată asupra Nagorno-Karabah. Deşi în 1994 a fost încheiat un acord de încetare a focului, frecvent Armenia şi Azerbaidjanul se acuză reciproc de atacuri în Nagorno-Karabah şi de-a lungul frontierei dintre ele.
sursa foto: Facebook\ Azərbaycan Respublikası Müdafiə Nazirliyi
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii