Preşedintele Azerbaidjanului Ilham Aliev acuză Moscova că a vrut să ascundă cauzele prăbușirii avionului în Kazahstan
Preşedintele Azerbaidjanului a acuzat duminică Rusia că a vrut să ascundă faptul că avionul companiei naţionale azere care s-a prăbuşit miercuri în Kazahstan a fost avariat de tiruri ce proveneau de pe teritoriul rus şi a cerut ca Moscova să îşi ceară scuze publice, informează AFP şi Reuters, conform Agerpres.
Ilham Aliev a estimat că diverse versiuni ale faptelor pe care Rusia le-a avansat după prăbuşire „arată clar că partea rusă vroia să muşamalizeze cazul”. „A admite vinovăţia (sa), a prezenta scuze în timp util Azerbaidjanului, care este considerată o ţară prietenă, şi a informa publicul cu privire la acest subiect, iată atâtea măsuri şi etape care ar fi trebuit luate”, a declarat Aliev într-un interviu televizat, preluat de agenţia de presă Azertag.
Preşedintele azer a afirmat că avionul companiei Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit miercuri în Kazahstan, provocând moartea a 38 de persoane, a fost vizat de tiruri ce proveneau dinspre teritoriul rus, în condiţiile în care pista unei rachete antiaeriene ruse pare să se confirme.
„Faptele sunt acelea că avionul civil azer a fost avariat din exterior deasupra teritoriului rus (…), coada avionului a fost grav avariată de tiruri provenind de la sol”, a declarat Aliev în interviu. El a declarat de asemenea că avionul a fost făcut „incontrolabil” prin mijloace militare de bruiaj electronic.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.