Președintele brazilian Bolsonaro schimbă încă un ministru al Sănătății în plină criză COVID-19
Preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a făcut cunoscut luni seară că a decis să numească al patrulea ministru al sănătăţii de la începutul pandemiei, în timp ce ţara este puternic afectată de un nou val de COVID-19, notează AFP, citată de Agerpres.
„Am decis să-l numesc pe Marcelo Queiroga ministru al sănătăţii”, în locul lui Eduardo Pazuello, a declarat şeful statului în cursul unei scurte întâlniri cu partizanii săi la palatul prezidenţial. Tranziţia „ar urma să dureze două-trei săptămâni”, a adăugat el.
Generalul Eduardo Pazuello, lipsit de orice experienţă medicală, fusese numit interimar în acest post după demisia la mijlocul lui mai 2020 a oncologului Nelson Teich. Acesta din urmă a fost demis la mai puţin de o lună după numire din cauza „incompatibilităţilor” cu şeful statului.
Eduardo Pazuello afirmase mai devreme într-o conferinţă de presă că preşedintele de extremă-dreaptă caută să-l înlocuiască pentru a „reorganiza” ministerul.
Numirea lui Marcelo Queiroga, preşedintele Societăţii braziliene de cardiologie (SBC), are loc într-un moment în care guvernul Bolsonaro este criticat dur pentru gestionarea haotică a crizei sanitare şi negarea în faţa gravităţii pandemiei.
În Brazilia, a doua ţară cea mai îndoliată din cauza pandemiei, cu aproape 280.000 de morţi, vaccinarea a început abia la jumătatea lunii ianuarie, fiind disponibile numai vaccinurile AstraZeneca şi CoronaVac, de la laboratorul chinez Sinovac. Ea continuă într-un ritm lent din cauza lipsei dozelor.
Circa 9,8 milioane de persoane au primit prima doză, adică aproximativ 4,6% din populaţie, şi 3,6 milioane pe cea de-a doua.
Marcelo Queiroga „are tot ce cred că este nevoie pentru a face o treabă bună, continuând ceea ce a făcut Pazuello până acum”, a spus Bolsonaro după o întâlnire cu viitorul său ministru.
„Pazuello a făcut o treabă bună, gestionarea sa a fost bună şi de acum trecem într-o fază mai agresivă în lupta împotriva coronavirusului”, a mai spus el.
Eduardo Pazuello a anunţat luni că guvernul a achiziţionat 100 de milioane de doze de vaccin Pfizer-BioNTech, care sunt aşteptate până în septembrie, şi că, în a doua jumătate a anului, urmează să fie livrate 38 de milioane de doze de vaccin Janssen, al companiei farmaceutice americane Johnson & Johnson.
sursa foto: Facebook/ Jair Messias Bolsonaro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank