G4Media.ro

Preşedintele brazilian consideră alcătuirea Consiliului de Securitate al ONU drept un ”reflex…

Preşedintele brazilian consideră alcătuirea Consiliului de Securitate al ONU drept un ”reflex inacceptabil al practicilor dominaţiei şi colonializării”. Brazilia, Germania, Japonia şi India cer mandate permanente. Africa vrea două

Este ”inacceptabil” ca America Latină şi Africa să nu aibă un mandat permanent în Consiliul de Securitate al ONU, revendică preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva la tribuna Adunării Generale a ONU, relatează AFP, transmite News.ro.

”Excluderea Americii Latine şi Africii de la mandatele permanente în Consiliul de Securitate este un reflex inacceptabil al practicilor dominaţiei şi colonializării”, a denunţat marţi şeful statului brazilian.

Brazilia, Germania, Japonia şi India – asociate în această revendicare – cer de mult timp câtre un mandat permanent în Consiliu, în care se află în prezent cinci mandate permanente, ale Statelor Unite, Regatului Unit, Franţei, Rusiei şi Chinei (P5), cărora li se adaugă zece mandate de menbru nepermanent alese pe o perioadă de doi ani şi care respectă o reprezentativitate geografică.

Cele patru ţări cer, într-un comunicat comun publicat marţi, o reformă ”urgentă” a Consiliului de Securitate al ONU.

Ele cer o creştere atât a numărului mandatelor permanente, cât şi nepermanente şi o mai bună reprezentare a Africii, regiunii Asia-Pacific, Americii Latine şi Caraibilor.

Ele îşi reiterează susţinerea aspiraţiilor lor comune de a deveni membri permanenţi.

AFRICA CERE DOUĂ MANDATE PERMANENTE ÎN CONSILIUL DE SECURITATE

Aceste declaraţii intervin în contextul unui anumit nou impuls al reformării Consiliului de Securitate al ONU, larg paralizat de către puterea de veto a membrilor săi permanenţi.

Duminică, statele membre ale ONU s-au angajat prin ”Pactul Viitorului” la o reformă a acestui organism-cheie – a cărui funcţionare a fost moştenită de la raportueile de forţă de după al Doilea Război Mondial – pe care să-l facă ”mai reprezentativ” şi mai ”eficient”.

Ele subliniază mai ales prioritatea de a ”repara nedreptate istorică” făcută Africii, care reclamă două mandate de membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU – cun drept de veto, în cazul în care acest drept nu este abolit.

Însă Pactul nu ascunde dezacordurile care persistă cu privire la numărul noilor membri şi viitorul dreptului de veto.

SUA, FAVORABILE UNEI LĂRGIRI A CONSILIULUI

Preşedintele american Joe Biden şi-a subliniat marţi susţinerea lărgirii Consilui de Securitate al ONU.

Ambasadoarea americană Linda Thomas-Greenfield anuţat recent că Washingtonul susţine crarea a două mandate permanente destinate Africii, în plus faţă de cele cerute de către Japonia, Germania şi India.

Însă ”niciun membru permanent nu vrea să-şi abandoneze dreptul de veto, inclusiv noi, pentru ca să fiu cinstită”, a recunscut ea.

O reformă a Consiliului de Securitate al ONU este necesar să fie adoptată şi ratificată cu votul a două treimi dintre cele 193 de state membre ale ONU – şi cu votul tuturor membrilor permanenţi ai Consiliui.

Experţii consideră mai mult decât improbabil vreun progres major în actualul context de disensiuni geopolitice miondiale.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...